Depresia bărbaților, efecte negative asupra fertilității

Bărbaţii afectaţi de depresie sunt mai puţin fertili. Astfel, şansele partenerelor lor de viaţă de a rămâne însărcinate cu ajutorul tratamentelor împotriva infertilităţii scad. Totul se arată într-un studiu efectuat în Statele Unite şi publicat joi în jurnalul Fertility and Sterility, citat de agenţia Xinhua. 

Studiul a asociat, de asemenea, o clasă de antidepresive cunoscute sub denumirea de inhibitori non-selectivi ai recaptării serotoninei (non-SSRI) cu un risc mai mare de avort spontan în rândul femeilor care urmează tratamente pentru infertilitate. 

Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (SSRI), o altă clasă de antidepresive, nu au fost asociaţi cu pierderile de sarcină. 

Depresia în rândul partenerelor de cuplu şi utilizarea oricărei alte clase de antidepresive nu au fost asociate cu scăderea fertilităţii. 

Studiul nostru oferă pacienţilor infertili şi medicilor acestora noi informaţii utile în luarea deciziilor privind tratamentul, a subliniat autoarea studiului, Esther Eisenberg, cercetătoare la Departamentul pentru fertilitate şi infertilitate din cadrul Institutului naţional pentru sănătatea copilului şi dezvoltare umană Eunice Kennedy Shriver (NICHD), instituţie ce a finanţat studiul, potrivit www.agerpres.ro

Antidepresivele - risc mărit de avort spontan 

Cercetarea a descoperit că femeile care luau antidepresive non-SSRI prezentau un risc de 3,5 ori mai mare de a suferi un avort spontan în primul trimestru de sarcină în comparaţie cu cele care nu îşi administrau astfel de medicamente. 

Cuplurile în cazul cărora bărbaţii se confruntau cu depresii majore au cu 60% mai puţine şanse de a concepe un copil şi de a duce la bun sfârşit o sarcină în comparaţie cu cele în care partenerii de sex masculin nu erau afectaţi de depresie.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel