Demontare statuie Mihai Viteazul Oradea. Șerban Nicolae: O mare rușine

Șerban Nicolae
Șerban Nicolae

Senatorul PSD, Șerban Nicolae, a reacționat dur, într-o postare pe Facebook, cu privire la demontarea şi relocarea statuii lui Mihai Viteazul din Piața Unirii din Oradea.

Șerban Nicolae a postat, pe pagina sa de Facebook, câteva versuri din poezia Capul De la Torda de Adrian Păunescu.

"Nu mai acuzați străinii,
Că ne taie domnitorii,"
Sunt autohtoni spurcații.
Băștinași sunt trădătorii.

Nici trecutul nu le scapă,
Și istoria e-o țintă
Pentru ăști slugoi nemernici,
Buni să lingă și să mintă!

Pentru-a lor ticăloșie,
Peste veacuri rău să-i cerți.
Și pentru trădarea asta,
Bravule, să nu îi ierți!

Acesta a mai spus că relocarea statuii este o mare rușine.

Nu există nimic curat pentru povestea acestor imagini. Scuzele, explicațiile, justificările... toate sunt la fel de mizerabile. O mare rușine. În pădurile țării încă mai cresc cozi de topor... a concluzionat Șerban Nicolae.

Amintim faptul că Primăria Oradea intenţionează să dezvelească statuia Regelui Ferdinand în data de 23 mai 2019, dată la care se împlinesc 100 de ani de la vizita istorică a familiei regale la Oradea. 

Potrivit site-ului primăriei, pentru demontarea şi relocarea statuii lui Mihai Viteazul primăria a obţinut toate avizele necesare. În data de 6 mai 2019, Primăria municipiului Oradea a obţinut de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale avizul de relocare provizorie a statuii lui Mihai Viteazul din Piaţa Unirii.

În baza unui protocol semnat cu Universitatea din Oradea, statuia ar urma să fie depozitată în spaţiul Facultăţii de Arte, unde va intra într-un proces de recondiţionare/reabilitare. După finalizarea lucrărilor din Piaţa Emanuil Gojdu, statuia lui Mihai Viteazul va fi montată în faţa Catedralei Ortodoxe, în zona axului care face legătura între Casa de Cultură şi Cetatea Oradea. Pentru această locaţie, Primăria municipiului Oradea a obţinut în prealabil avizul Ministerului Culturii.

Având în vedere obţinerea avizului, Instituţia Arhitectului şef a emis marţi, 7 mai, autorizaţia de relocare provizorie a statuii lui Mihai Viteazul, iar Primăria Oradea va începe în cursul acestei luni demontarea statuii lui Mihai Viteazul şi montarea în locul ei a statuii ecvestre a Regelui Ferdinand.

 Vezi și Unde va fi mutată statuia! Radu Tudor, revoltat la Antena 3: Are de dat o explicaţie! Un astfel de gest poate distruge

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel