Demisie Theresa May. Ministrul de interne a anunţat că va candida pentru funcţia de prim-ministru

Ministrul britanic de interne Sajid Javid a anunţat că va candida pentru funcţia de prim-ministru, alăturându-se astfel altor opt concurenţi la succesiunea Theresei May, care va demisiona la 7 iunie, potrivit AFP.

'Mă voi prezenta ca viitor şef al conservatorilor şi prim-ministru al ţării noastre mari', a declarat Sajid Javid într-o postare pe Twitter. 'Trebuie să restabilim încrederea, să creăm unitate şi noi oportunităţi în Marea Britanie', a continuat el. Pentru a face aceasta, el vrea 'mai întâi şi înainte de toate să pună în aplicare Brexitul'.

Theresa May lasă succesorului său dificila sarcină de a duce la bun sfârşit retragerea Regatului Unit din UE, în condiţiile în care ţara este divizată pe această temă, fie prin renegocierea unui nou acord cu Bruxellesul - cel pe care ea l-a încheiat a fost respins de către deputaţi - fie optând pentru o ieşire fără acord. În contextul rezultatelor 'extrem de dezamăgitoare' ale conservatorilor în alegerile europene (aproape 9% din voturi), după cum s-a exprimat premierul britanic luni, Partidul Conservator va trebui să-şi aleagă viitorul lider ţinând cont de progresul realizat de Partidul Brexit al eurofobului Nigel Farage (aproape 32%), susţinător al unei rupturi clare de UE, fără un acord pentru a absorbi şocul.

Sajid Javid (49 de ani) s-a pronunţat împotriva separării de UE în momentul referendumului în iunie 2016, dar de atunci apără poziţii eurosceptice. Fost bancher de investiţii, Sajid Javid, fiul unui şofer pakistanez de autobuz, şi-a câştigat respectul prin modul în care a gestionat scandalul 'Windrush' - cazul imigranţilor din Caraibe care au ajuns în Regatul Unit după cel de-al Doilea Război Mondial.

Actualul favorit al militanţilor de bază ai Partidului Conservator este totuşi fostul ministru de externe şi ex-primarul Londrei, Boris Johnson, unul dintre artizanii victoriei Brexitului la referendumul din 2016. Ceilalţi concurenţi ai săi sunt: ministrul mediului Michael Gove; Dominic Raab, un reprezentant din noua gardă a conservatorilor şi, pentru scurt timp, ministru responsabil de Brexit; ministrul de externe Jeremy Hunt şi fosta şefă a Camerei Comunelor, Andrea Leadsom.

Ministrul sănătăţii Matt Hancock, cel al dezvoltării internaţionale Rory Stewart şi fostul ministru al muncii Esther McVey s-au înscris de asemenea în cursa pentru succesiunea Theresei May. Theresa May va demisiona la 7 iunie, dar va asigura tranziţia până când cei 100.000 de membri ai partidului său vor alege, până la 20 iulie, un nou lider, între primii doi candidaţi selecţionaţi de deputaţii Tory, care va deveni următorul şef al guvernului. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel