Lidera Partidului Laburist din Scoția, Kezia Dugdale, și-a anunțat demisia de la conducerea formațiunii.
Ea a precizat că partidul are nevoie de un nou lider, cu o energie nouă, cu dinamism și un nou mandat, pe fondul criticilor venite din partea aripii de stânga a partidului, transmit AFP și BBC News, potrivit Agerpres.
Am ales să demisionez întrucât consider că este cel mai bine pentru mine și pentru Partidul Laburist scoțian, într-un moment în care putem fi pozitivi și optimiști cu privire la viitorul nostru, a explicat ea într-o scrisoare.
Kezia Dudgale preluase conducerea laburiștilor scoțieni în august 2015, după demisia lui Jim Murphy ca urmare a dezastrului electoral prin care partidul a pierdut 40 din cele 41 de mandate ce revin Scoției în Parlamentul de la Londra, în favoarea partidului naționalist SNP, principala forță politică în Scoția.
În scrutinul de anul trecut pentru desemnarea liderului laburiștilor britanici, Kezia Dugdale l-a sprijinit pe Owen Smith, declarând atunci: Nu cred că Jeremy (Corbyn, reales în funcție, n.red.) poate să unească partidul și să ne aducă la guvernare.
Kezia Dudgale își va păstra locul de deputat în parlamentul scoțian.
Ea s-a opus proiectului prim-ministrului Scoției, Nicola Sturgeon, de organizare a unui nou referendum cu privire la independența provinciei, proiect cu viitor incert în urma importantelor pierderi electorale înregistrate de SNP la alegerile legislative din iunie din Marea Britanie, la care laburiștii au recâștigat șase din locurile pierdute.
Performanța electorală mai bună decât cea așteptată în aceste alegeri a crescut presiunea asupra lui Dugdale din partea susținătorilor lui Jeremy Corbyn, care au considerat că ea i se datorează mai degrabă acestuia decât liderei scoțiene.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu