Declarații Iohannis. SRS: Președintele dă o mână de ajutor opoziției

Sebastian Florea / 12 iun 2019 / 10:58 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Președintele Klaus Iohannis a făcut mai multe declarații critice la adresa guvernării PSD-ALDE, în cadrul şedinţei plenare a Coaliţiei pentru Dezvoltarea României.

Președintele Klaus Iohannis a făcut un nou atac la guvernarea PSD-ALDE, miercuri, spunând că ”guvernele care s-au perindat în ultimii ani au avut o singură mare grijă: să lupte cu justiția și să și-o subordeneze. Pentru a-și rezolva această problemă, au sacrificat dezvoltarea României pe termen lung. Cea mai elocventă dovadă este neglijarea investițiilor din fondurile europene care sunt la dispoziția noastră”, iar aceste declarații au fost comentate de Sorin Roșca Stănescu, într-o intervenție telefonică la Antena 3:

”Președintele încearcă să-și adune forțele opoziției în vederea unui asalt pe care îl încearcă PNL prin moțiunea de cenzură, beneficiind și de aliații săi din opoziție. Președintele le dă o mână de ajutor, doar doar vor reuși să dărâme Guvernul. Să treacă această moțiune de cenzură, succes destul de improbabil”, a precizat Sorin Roșca Stănescu.

”Iohannis va avea, cu certitudine, ocazia să se lupte cu domnul Barna, care altă agendă, diferită de ce a președintelui Iohannis. Dar, în continuare, va încerca să execute atacuri nimicitoare asupra acestei majorități de astăzi, PSD plus ALDE, încercând să dezvăluie toate lucrurile pe care le vor descoperi, dacă vin la guvernare, cu privire la modul cum și-a exercitat puterea PSD-ALDE”, a mai spus Stănescu.

”După validarea referendumului, președintele va marca încă o victorie, logică, pe care o va specula încercând să o extrapoleze asupra raporturilor la nivel parlamentar, încercând să demonstreze că în realitate, conform voinței populare, majoritatea PSD-ALDE este o minoritate”, a încheiat Sorin Roșca Stănescu.

Citește și: Iohannis, nou atac la Guvernul PSD-ALDE: ''Solicit să ia măsuri''


Acest articol reprezintă o opinie.

Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26