Declarația unui lider politic: ”Prima destinația a lui Ponta ca președinte va fi Chișinău”

Victor Ponta și-a lansat candidatura la alegerile prezidențiale, sâmbătă, pe Arena Națională. Alături de el au fost numeroase personalități politice și majoritatea dintre ele au luat cuvântul, dovedindu-se a fi susținători de nădejde ai prezidențiabilului PSD.

Premierul moldovean Iurie Leancă îl consideră pe Victor Ponta un partener de încredere, pentru că și-a respectat până acum toate angajamentele politice, și speră ca împreună cu acesta să realizeze proiecte externe importante.

În discursul rostit la tribuna reuniunii de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la prezidențialele din noiembrie, Iurie Leancă a ținut să precizeze că este un susținător al premierului Ponta, fiind convins că una dintre primele destinații ale acestuia de după alegeri va fi Chișinău.

"Suntem convinși că împreună vom ajunge la destinație și că vom reuși să scriem istorie. În numele Republicii Moldova salut și susțin candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale și sunt convins că prima destinație externă a lui Victor Ponta ca președinte al României va fi la Chișinău. Victorie pentru o Românie puternică și prosperă", a spus Iurie Leancă, de la tribuna .

Citește și: VICTOR PONTA, LANSARE CANDIDATURĂ PREȘEDINȚIE: Monica Macovei, atac la Ponta: Micul Ceaușescu ține să-și serbeze ziua pe Stadionul Național 


De asemenea, premierul Republicii Moldova a precizat că Victor Ponta este un partener de încredere, care și-a respectat toate angajamentele asumate în relația cu Republica Moldova.

"Victor Ponta a demonstrat că, atunci când ai voință, priceperea necesară, poți face lucruri. Am reușit finalizarea împreună a gazoductului care leagă România și Republica Moldova — un proiect strategic. (...) Victor Ponta nu a ținut cont de descurajările unora. (...) Suntem în situația în care tot ce am propus cetățenilor a fost realizat", a menționat Iurie Leancă.

Tot sâmbătă, preşedintele PNL Klaus Iohannis şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale, din partea ACL, la Biroul Electoral Central (BEC), în prezenţa simpatizanţilor şi membrilor de partid. Acesta a strâns 2,2 milioane de semnături.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel