Decizie majoră pentru Tăriceanu, luată de Curtea de Apel București

Copreşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat, joi, o decizie extrem de importantă pentru el pe care a luat-o Curtea de Apel București.

Călin Popescu-Tăriceanu a anunțat că, în cursul zilei de miercuri, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat definitiv asupra înregistrării partidului Alianţa Liberalilor şi Democraţilor.

”Este o decizie care ne bucură şi care oficializează existenţa Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) în România. Asigurăm electoratul că ALDE va veni, la alegerile din 2016, cu un suflu nou pe scena politică. În acest moment, suntem singura forţă autentic liberală, într-o Românie care ştim bine că are nevoie de principii şi valori de dreapta şi centru-dreapta, de apărarea şi susţinerea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor şi o agendă concretă de măsuri economice liberale”, a afirmat Tăriceanu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Călin Popescu-Tăriceanu a adaugat faptul că formaţiunea pe care o conduce alături de Daniel Constantin va deveni, în urma viitoarelor alegeri, 'a treia forţă politică din România'.

'ALDE va fi a treia forţă politică din România după alegerile din 2016 şi formaţiunea politică ce îşi asumă în faţa românilor un proiect concret de ţară: România a 7-a putere economică a Europei', a mai scris Tăriceanu.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel