DECIZIE în cazul Sabinei, femeia găsită într-o valiză

Magistrații au luat o nouă decizie în cazul femeii găsite într-o valiză incendiată, la Giurgiu. 

Magistrații de la Tribunalul Giurgiu au admis propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu fiind astfel dispusă prelungirea măsurii arestării preventive a celor trei inculpați în cazul Mihaelei-Sabina Mircea. 

„Dispune prelungirea măsurii arestării preventive a inculpaţilor Dinu Giani Alexandru, Constantin Elena şi Constantin Silvia, luată prin încheierea nr. 18/UP/18.11.2020 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Giurgiu, pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 18.12.2020 până la data de 16.01.2021, inclusiv pentru inculpata Constantin Elena şi de la data de 19.12.2020 până la data de 17.01.2021, inclusiv pentru inculpaţii Constantin Silvia şi Dinu Giani Alexandru”, se arată în decizie. 

Cei trei au contestat, din nou, decizia magistraților. 

Giani Alexandru D. și cele două surori, Elena și Silvia, sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de omor și profanare de cadavre sau morminte. 

Amintim că trupul neînsuflețit al Mihaelei-Sabina Mircea, în vârstă de 32 de ani, a fost găsit pe 30 octombrie, într-o valiză, după ce un șofer de TIR a observat un incendiu pe marginea DN6, între localitățile Ghimpați și Valea Plopilor. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel