Decizie în cazul lui Kovesi. ICCJ a respins acţiunea Inspecţiei Judiciare

Alexandru Ichim / 25 Martie 2019 / 14:43 Salveaza PDF Comentarii
LC Kovesi
LC Kovesi

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat un verdict în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi.

Un complet de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, luni, recursul Inspecţiei Judiciare şi a decis că fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit abatere disciplinară când şi-a desemnat consiliera, judecătoarea Dana Tiţian, să efectueze un control la structurile DNA din Suceava şi Iaşi, scrie Agerpres.

Doi magistraţi din complet, Corina Alina Corbu şi Maria Hrudei, au făcut opinie separată, în sensul admiterii acţiunii disciplinare şi sancţionării lui Kovesi cu avertisment.

Decizia instanţei este definitivă

 

Corina Alina Corbu este preşedintele Secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Instanţei supreme. Ea a fost trimisă în judecată de DNA în anul 2014 pentru complicitate la favorizarea făptuitorului, fiind achitată definitiv în mai 2018.

Iniţial, în iunie 2018, Secţia pentru procurori a CSM a decis că Laura Codruţa Kovesi nu a săvârşit o abatere disciplinară în acest caz, însă Inspecţia Judiciară a făcut recurs, respins luni de Instanţa supremă.

Inspecţia Judiciară susţine că Kovesi a emis un ordin, în anul 2017, prin care consiliera sa, judecătoarea Dana Tiţian, a fost desemnată să facă parte dintr-o comisie de control la structurile teritoriale ale DNA din Iaşi şi Suceava. În opinia Inspecţiei Judiciare, Kovesi nu avea voie să desemneze un judecător să controleze activitatea unor procurori.

Inspecţia Judiciară mai are o acţiune deschisă împotriva lui Kovesi la Instanţa supremă, în legătură cu neprezentarea la audierile organizate de Comisia parlamentară de anchetă pe tema alegerilor prezidenţiale din 2009, acţiune care a rămas în pronunţare.

 

 

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.25