Decizie Tribunal asupra contestaţiei funcţionarei din Primăria Gura Vadului, arestată în dosarul Ferma Dacilor

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Tribunalul Prahova va judeca, joi, contestația pe care funcționara din cadrul Primăriei Gura Vadului a făcut-o după ce vineri, 19 ianuarie, a primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în dosarul Ferma Dacilor, unde luna trecută opt persoane au murit carbonizate.

Potrivit portalului instanţelor de judecată, Anghelina Luiza-Laura a contestat măsura preventivă dispusă de instanţa de fond (Judecătoria Ploieşti), acţiunea urmând să fie judecată, joi, la Tribunalul Prahova.

Anghelina Luiza-Laura a fost dusă, săptămâna trecută, cu mandat la audieri în acest dosar, fiind ulterior reţinută de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti sub acuzaţia de abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată (3 acte materiale). În aceeaşi zi la audieri au fost duşi actualul primar al comunei Gura Vadului, Nicolae Marius Sora, şi fostul primar, Constantin Lungu, faţă de aceştia fiind dispusă măsura controlului judiciar.

Funcţionara a îndeplinit responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, iar anchetatorii spun că aceasta şi-a îndeplinit defectuos îndatoririle de serviciu în legătură cu demersurile de intrare în legalitate a construcţiilor de la Ferma Dacilor.

”La datele de 26.06.2020, 29.09.2020 şi 11.11.2020, în calitate de funcţionar public în cadrul Primăriei Gura Vadului, cu responsabilităţi în domeniul amenajării teritoriului şi urbanismului, împreună cu cele două persoane care au îndeplinit, succesiv, funcţia de primar al comunei Gura Vadului, a emis două certificate, respectiv un certificat de atestare a edificării/extinderii construcţiei, atestând fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului.

Funcţionarul public a omis să verifice îndeplinirea condiţiilor legale (...), îndeplinindu-şi defectuos îndatoririle de serviciu şi cauzând astfel o vătămare a drepturilor legitime ale persoanelor fizice care au beneficiat de servicii de cazare, respectiv dreptul de a beneficia de servicii turistice cu îndeplinirea condiţiilor de siguranţă a construcţiilor oferite spre închiriere în regim hotelier de persoana juridică menţionată anterior, precum şi a drepturilor fundamentale la integritate corporală şi viaţă”, se precizează într-un comunicat emis anterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova.

Greșeală mare în dosarul Ferma Dacilor, conform avocatului Adrian Georgescu: Am intrat în posesia unei filmări / video

Avocatul Adrian Georgescu a fost invitat la emisiunea „Culisele Justiției", de la DC News și DC News TV, unde a oferit mai multe detalii din dosarul Ferma Dacilor. 

În cadrul emisiunii moderate de Laura Duță, Adrian Georgescu a vorbit despre o filmare cu privire de modul de propagare a incendiului. Avocatul susține că această filmare i-a ridicat semne de întrebare. 

„Ce puteți să ne dezvăluiți până în acest moment? Ce au descoperit anchetatorii? Sunteți avocat, sunteți parte în acest caz. Dacă puteți să ne spuneți ce credeți că s-a întâmplat acolo?”,a întrebat Laura Duță.

„Prima informație la care am avut acces nu a fost  o informație din interiorul dosarului, prima informație furnizată despre incendiul de la Ferma Dacilor, deci la acel moment eu nu avusesem niciun fel de contact direct cu Dinicu Cornel, nici cu Ristin și nici cu Ilie Adelina, administratorii de drept.

Îi văzusem, vizual știam cine sunt, mai ales Dinicu. Întâmplarea a făcut ca unul din finii domnului Dinicu să fie dresorul câinelui meu și prin intermediul acestei persoane să intru în posesia unei filmări cu privire de modul de propagare a incendiului, fără a avea niciun fel de altă informație din anchetă, pe trei zone: vestică, zona centrală și zona estică. Continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Știri recomandate
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel