Decizia medicilor. Mama şi bunicul Luizei Melencu, internaţi până dimineaţă. Bunicul Luizei, epuizat fizic şi psihic

Florin Răvdan / 27 sep 2019 / 20:48 Salveaza PDF Comentarii

Mama şi bunicul Luizei Melencu vor rămâne internaţi în spitalul din Craiova până mâine dimineaţă, au anunţat medicii. 

Aceştia au fost transportaţi la spital după ce li s-a făcut rău în cursul zilei, ca urmare a stresului la care au fost supuşi odată cu venirea procurorilor şi jandarmilor la casa lor, pentru executarea unui mandat de aducere a Monicăi Melencu la DIICOT. 

Femeia a refuzat să meargă cu oamenii legii, dar i s-a făcut rău şi a fost nevoie de intervenţia ambulanţei. 

Bunicul Luizei. epuizat

 

Bunicul Luizei Melencu a încercat de două ori să se sinucidă în timpul zilei. La venirea serii, a avut o cădere de tensiune şi s-a solicitat din nou intervenţia medicilor de pe ambulanţă. 

"În urmă cu câteva minute în unitatea de primiri urgenţe au fost aduşi cei doi pacienţi. Din relatările colegilor de pe ambulanţă, am aflat că pacientul prezenta o criză hipertensivă în momentul preluării. Amândoi prezentau dureri în piept. Au ajuns la spital, au fost admişi în aria de monitorizare a spitalului. Acum sunt conştienţi, stabili hemodinamic şi respirator, dar prezintă în continuare dureri. Bătrânul a primit şi medicaţie pentru scăderea valorilor tensiunii arteriale pentru a evita riscul complicaţiilor. În urma rezultatelor pe care le vom primi de la analizele de laborator vom decide dacă vor rămâne internaţi sau nu. Cel mai probabil vor rămâne în supraveghere în UPU pentru a putea fi monitorizaţi până nu vor mai prezenta risc pentru viaţa lor. Am observat şi trebuie să spun asta că sunt amândoi epuizaţi fizic şi psihic. Bătrânul am înţeles că a şi cedat. În acest moment există riscul de a face o complicaţie în principal la nivel pulmonar prin inhalarea vaporilor de benzină", au declarat reprezentanţii Spitalului Craiova. 


Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.28