Decizia Cehiei stârnește furia Chinei

O delegaţie cu 89 de membri din Cehia - cea mai numeroasă de la 'revoluţia de catifea' din 1989 - a sosit duminică în Taiwan, pentru o vizită de şase zile criticată de China, transmite Agerpres, care citează dpa.

Grupul condus de preşedintele Senatului Cehiei, Milos Vystricil, a fost întâmpinat pe aeroportul Taoyuan din Taipei de ministrul taiwanez de externe, Joseph Wu.

Înainte de plecarea din Praga, Vystricil a declarat că vizita trebuie să demonstreze convingerea fostului preşedinte ceh Vaclav Havel că apărarea democraţiei nu neceistă aprobarea nimănui.

Taiwanul este independent de facto din 1949, dar China consideră că insula face parte din teritoriul său. Între guvernele de la Praga şi Taipei nu există relaţii oficiale.

Vystricil, oficialul ceh cu rangul cel mai înalt care a vizitat până acum Taiwanul, se va întâlni cu preşedintele legislativului de la Taipei, You Si-kun, cu premierul Su Tseng-chang, şi cu preşedinta Tsai Ing-wen.

Din delegaţia cehă mai fac parte senatori - inclusiv vicepreşedintele Senatului, Jiri Ruzicka, şi preşedinţii unor comisii importante, primarul oraşului Praga, Zdenek Hrib, oameni de afaceri, şefi ai unor universităţi, reprezentanţi ai unor organizaţii civice şi ai presei. Evenimentul fusese programat iniţial de predecesorul lui Vystricil, Jaroslav Kubera, care a decedat în ianuarie, în urma unui infarct. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel