Cele mai citite

De unde vine numele Abbottabad, dat orașului în care a murit Osama bin Laden

Abbottabad, situat la 51 de kilometri de Islamabad, a devenit celebru în toată lumea, după intervenția trupelor SEALS care l-au ucis pe Osama bin Laden. Numele orașului pare însă unul englezesc, adaptat local. Nu este o coincidență. Fondat în 1853,  mult  înainte de separarea Pakistanului de India, în centrul regiunii Hazara, orașul a fost numit după întemeietorul său: maiorul James Abbott. 

 Acesta a scris chiar o poezie, intitulată ”Abbottabad”, înainte să se întoarcă în Anglia.  Maiorul Abbott a fost implicat în campania britanică de anexare a provinciei Punjab și a condus garnizoana aflată în orașul care îi va purta numele, alcătuită din patru batalioane de gurka și din localnici.  Orașul, situat la 1260 metri, a fost devastat de cutremurul din octombrie 2005, care a distrus majoritatea clădirilor de epocă. Deși multe din denumirile perioadei coloniale au fost schimbate, după cucerirea independenței, numele lui Abbott s-a păstrat pentru orașul care va deveni locul de deces al teroristului nr. 1. În imagine se vede o fotografie din Abbottabad, la 7 ani de la fondarea orașului.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Internațional
Citește mai multe din Internațional
x close