De ce spoturile pentru Eugenia şi Volkswagen au fost interzise de CNA - VIDEO

eugenia
eugenia

Spoturile publicitare pentru Eugenia, în care sunt prezentaţi doi copii în situaţii cu tentă sexuală, dar şi clipul pentru Volkswagen Crafter, care dezinformează publicul, au fost interzise de la difuzare de CNA.

Decizia vine în urma analizei din cadrul ședinței Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) de marţi, în urma unor reclamaţii, dar şi a punctelor de vedere de la Consiliul Român pentru Publicitate (RAC).

În cazul spotului Eugenia, deşi acesta nu mai este difuzat în prezent, CNA a decis să ia o decizie de intrare în legalitate, fapt care presupune că respectivul clip nu mai poate fi difuzat pe posturile TV în forma sancţionată de Consiliu. Somaţia a fost aplicată în baza articolului 9, alineatul 1 din Codul audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea de programe al căror scop principal este exploatarea aspectului fizic al minorului sau expunerea acestuia în ipostaze nepotrivite vârstei".

Consiliul a decis să ia decizia de interzicere a difuzării spotului Eugenia în această formă, după ce a primit mai multe sesizări de la telespectatori potrivit cărora clipul respectiv prezintă fetiţa într-o situaţie nepotrivită vârstei sale, fardată şi având un comportament cu tentă sexuală. Spotul a fost realizat de agenţia Candiso Advertising.

Totodată, CNA a ţinut cont în cazul spotului Eugenia de poziţia RAC. Comitetul Etic al RAC, reunit în 3 noiembrie, a decis că secvenţele în care o fetiţă machiată (ce pare a avea vârsta de până în 12 ani) se îndreaptă către un băiat (ce pare a fi de aceeaşi vârstă), muşcă din eugenia pe care acesta o ţine între buze, apoi pleacă, "sugerează prin atitudinea, gesturile şi aspectul feţei (machiajul) un model de comportament neadecvat pentru categoria de vârstă în cauză". În consecinţă, Comitetul Etic al RAC a decis că spotul Eugenia încalcă articolele 1.5 şi 7.9 din Codul de Practică în Publicitate, elaborat de RAC, potrivit cărora "Comunicarea trebuie să evite orice mesaj care poate fi considerat indecent, vulgar sau respingător din punct de vedere al bunului-simţ şi al sensibilităţii consumatorilor" şi "Comunicarea destinată copiilor trebuie să nu submineze autoritatea, responsabilitatea sau valorile social-culturale ale familiei sau educatorilor".

Tot în şedinţa de marţi, CNA a decis să aplice o decizie de intrare în legalitate şi în cazul spotului publicitar pentru autoturismul Volkswagen Crafter, care încalcă articolul 93 din Codul audiovizualului - "Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale".

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel