De ce seamănă Guvernul francez cu Guvernul Boc

francois fillon
francois fillon
Guvernul Fillon 1 pleacă, dar se așteaptă Guvernul Fillon 2. Politicienii francezi o iau pe urmele celor români. Actualul premier a demisionat ieri seara, dar se pare că va fi numit din nou în fruntea executivului de către președintele francez, Nicolas Sarkozy. De fapt, această demisie nu face altceva decât să accelereze remanierea anunțată încă de câteva luni a Guvernului francez.

"Aplicând articolul 8 al Constituţiei, Francois Fillon i-a prezentat preşedintelui Republicii demisia Guvernului. Preşedintele Republicii a acceptat demisia şi a pus astfel capăt funcţiilor premierului Francois Fillon", se arată într-un comunicat al Palatului Elysee. Demisia Guvernului reprezintă prima etapă a unei remanieri anunţate cu cinci luni în urmă şi care se va încheia, conform unor surse guvernamentale, în cursul zilei de luni. Surse politice franceze au declarat sâmbătă că este foarte probabilă desemnarea lui Fillon pentru formarea următorului Guvern, iar premierul demisionar a fost primit de două ori sâmbătă la Preşedinţie. Vicepremierul Jean-Louis Borloo, ministru al Ecologiei, care vizează la rândul său funcţia de prim-ministru, a fost primit şi el, în cursul după-amiezii, la Palatul Elysee. Preşedintele francez a decis să accelereze calendarul remanierii, iar fostul prim-ministru Alain Juppe şi-a anunţat implicit revenirea în guvern, surse guvernamentale afirmând că el ar urma să preia portofoliul Apărării.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel