De ce scriu doctorii urât?

Află de ce "scrisul de doctor" este indescifrabil / Foto: Pexels
Află de ce "scrisul de doctor" este indescifrabil / Foto: Pexels

Ţi s-a întâmplat şi ţie, probabil, să primeşti o foaie de diagnostic, o adeverinţă medicală sau o reţetă de la doctorul tău şi să nu poţi descifra un cuvânt. Totul pare o îmbârligătură de litere, scrisul ţi se pare lăbărţat şi indescifrabil şi, de multe ori, nici farmacistul nu înţelege. Ciudat este că medicii, între ei, îşi recunosc cu uşurinţă caligrafia. Care să fie explicaţia?

Doctorii scriu urât. Se întâmplă nu doar la noi în ţară, ci în toată lumea. Scrisul de mână al medicilor este, mai mereu, aproape indescifrabil, lucru problematic pentru pacienți şi uneori pentru farmacişti. Care este motivul pentru care medicii nu sunt buni prieteni cu caligrafia? Conform FactsWT.com, un raport oficial al Institutului de Medicină din Statele Unite ale Americii arată că în fiecare an peste 7.000 de pacienţi mor pentru că reţelele lor nu sunt scrise citeţ şi din această cauză tratamentul este interpretat greşit.

Un studiu realizat de oamenii de știință de la Universitatea din Berna a arătat că în ceea ce privește rețetele medicale, în 52% dintre cazuri scrisul era urât, iar în 4% dintre cazuri era indescifrabil. Iată câteva explicaţii care elucidează acest "mister"! Pe timpul facultății, viitorii medici se concentrează mai mult pe denumirile latinești decât pe caligrafie. Pentru că iau foarte multe notițe la cursuri, în timp, își deformează scrisul. Întrucât sunt aglomerați și au mulți pacienți, medicii scriu repede și astfel câștigă timp. Din păcate, scriu repede și...urât. Unora dintre medici nu le pasă dacă rețeta este sau nu clară pentru pacienți. În multe dintre cazuri, medicii îşi notează ce discută cu pacienţii, ce descoperă în consultaţii, în analize dar și diferite observaţii. Asta înseamnă că fac multe însemnări într-un timp foarte scurt. S-a propus chiar, la un moment dat, ca medicii să nu mai elibereze reţete de mână, ci doar făcute la calculator pentru a fi evitate, astfel, erorile de medicaţie şi tratament.

Ai scris "de doctor"? Ce spune asta despre tine

Cercetătorii sunt de părere că oamenii inteligenţi au tendința să scrie urât. Făcând asta,  gândesc mai repede decât pot scrie mâinile lor. Practic, creierul o ia înainte şi funcţionează mult mai repede. Scrisul neatrăgător în cazul copiilor este total diferit. Multi copii care scriu urat au, de asemenea, si dificultăți de a se exprima verbal, de a citi, a compune texte complexe, sau de a-si organiza informația în mod logic, structurat. De obicei, copiii impulsivi sau cu probleme de concentrare a atenției tind să scrie urât.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel