Oprea: Dragnea nu poate fi membru PSD. Așa spune statutul

Purtătorul de cuvânt al PSD a anunțat de ce Liviu Dragnea nu poate intra acum în formațiunea politică. 

Ştefan Radu Oprea, purtătorul de cuvânt al PSD, a intervenit în această seară în direct la Digi24 unde a susținut că Liviu Dragnea nu poate fi membru de partid atâta timp cât este eliberat condiționat, acest lucru fiind prevăzut de statutul partidului. 

”O instanţă s-a pronunţat asupra condamnării domnului Liviu Dragnea şi s-a pronunţat şi astăzi asupra liberării domnului Dragnea. Atunci trebuie să respectăm şi să privim echidistant deopotrivă ambele decizii şi să respectăm decizia de astăzi a instanţei. Cred că rudele, prietenii, cei care i-au rămas apropiaţi, foarte mulţi membri din PSD sunt fericiţi că Liviu Dragnea a ieşit astăzi din închisoare. Din punct de vedere al PSD, partidul e reglementat de un statut care astăzi, în conformitate cu felul în care domnul Dragnea este într-o liberare condiţionată, nu poate fi membru PSD. Aşa spune statutul formaţiunii. Cred că ar trebui întrebat, în primul rând, domnul Dragnea dacă şi-ar dori sau nu. Din ceea ce am văzut în spaţiul public, din ceea ce a apărut din partea celor apropiaţi de domnia sa, nu a reieşit o astfel de situaţie că ar dori să revină în PSD, într-un timp foarte scurt”, a declarat Ştefan Radu Oprea.

CITEȘTE ȘI: Informație importantă după eliberarea lui Dragnea. Răspunsul av. Teodosiu pentru Chirieac

Carmen Dan, după ce liderii PSD n-au sărbătorit liberarea lui Dragnea: Îmi cer scuze că nu vorbesc după punctaj/ Replici tari cu Ciutacu

Se formează un nou partid?

Victor Ciutacu a mai întrebat-o în această seară pe Carmen Dan dacă mai este sau nu membru al Partidului Social Democrat și dacă va fi format un alt partid. 

”Da, mai sunt membră PSD”, a precizat Carmen Dan. ”Până nu vă exclud.” a fost remarca jurnalistului, la care a venit și răspunsul lui Carmen Dan: ”Așa este”. 

”Dumneavoastră simțiți că domnul Dragnea și dumneavoastră și alți colegi, puțini care mai sunteți fideli, mai aveți drum comun cu PSD-ul sau vă înhămați la o altă construcție politică?”, a mai întrebat Ciutacu. 

”Nu există o astfel de discuție în monentul acesta. Tot ce pot eu să spun este că în perioada următoare Liviu Dragnea și cei care îi sunt aproape lui Liviu Dragnea vor face eforturi ca el să fie liniștit și prioritar este să își verifice starea de sănătate. Apoi, când se va putea și dacă se va putea, e o discuție care sunt convinsă că va ajunge și la urechile dumneavoastră, când va fi să fie”, a mai spus Carmen Dan. 

Liviu Dragnea, eliberat condiționat

Tribunalul Giurgiu a dezbătut joi cererea de liberare condiţionată depusă de fostul lider al PSD Liviu Dragnea, care executa la Penitenciarul Rahova o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni închisoare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman.

Liviu Dragnea a fost eliberat condiționat. Acesta a fost aşteptat la ieşirea din penitenciar de mai mulţi susţinători, dar şi de iubita sa, Irina Tănase. Liviu Dragnea a mers mai apoi acasă, la apartamentul deţinut de Irina Tănase. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel