Băsescu: Am un motiv sentimental să particip la CoE

Președintele Traian Băsescu a expus mai multe motive pentru care nu-i oferă premierului Victor Ponta mandat de participare la Consiliul European, dar unul dintre ele are o încărcătură simbolică sensibil mai mare decât toate celelalte: semnarea Acordului de Asociere la Uniunea Europeană de către Republica Moldova.

Republica Moldova a atins un moment pivotal în procesul său de integrare în Uniunea Europeană. Schimbarea de paradigmă din regiune nu a deviat Chișinăul din cursul său european, în ciuda presiunilor constante, explicite sau subversive, venite dinspre Moscova.

Republica Moldova a parafat Acordul de Asociere la UE în cadrul summit-ului de la Vilnius, din 29 noiembrie. Criza ucraineană și perspectiva unui eșec total în politica externă a determinat Uniunea Europeană să accelereze calendarul privind acordul cu Chișinăul, astfel că semnarea tratatului se va face în cadrul summit-ului din 26 - 27 iunie.

Pentru semnarea cât mai promptă a acestui act a pledat și președintele Băsescu, în multe dintre declarațiile sale de presă sau interviuri. După cum reiese și din propriul discurs, Băsescu își arogă un rol esențial în ceea ce privește încercările de scoatere a Republicii Moldova din sfera de influență rusă. 

Băsescu: Următorul proiect de țară, Unirea cu Republica Moldova

"Este și un motiv sentimental pentru care vreau să particip, acest motiv este legat de faptul că se semnează și Acordul de Asociere și Acordul de liber schimb cu Republica Moldova, alături de Georgia și Ucraina și, în cei aproape 10 de mandat, eu am muncit enorm, după guvernul Republicii Moldova am fost poate al doilea politician care a făcut eforturi pentru a se ajunge la acest moment", a spus, luni, la Cotroceni, Traian Băsescu.

În declarația de presă de la Palatul Cotroceni, Traian Băsescu a mai explicat că nu-i acordă mandat premierului Ponta din alte trei motive, ce nu țin de sfera emoțională: obligațiile constituționale, hotărârea CCR privind reprezentarea României la Consiliu și tematica ce urmează a fi abordată la Bruxelles. 

Scandalurile din ultima perioadă, care apar cu o frecvență fără precedent, macină și sunt de natură să submineze și discutabila moștenire politică lăsată de Traian Băsescu după aproape zece ani de mandat prezidențial. Pe plan intern, președintele își asumă, cu prioritate, reformarea Justiției, dar pe plan extern șeful statului se bate cu pumnul în piept pentru rolul său în fixarea Republicii Moldova pe drumul, deocamdată fără certitudini de ireversabilitate, către integrarea în Uniunea Europeană. De altfel, președintele folosește acest argument și pentru a se legitima ca lider regional, unul care, așa cum pretindea însuși Băsescu, înțelege mai bine decât unii vecini "realitățile" din Europa de Est.

De lângă Barroso, Ponta i-a dat o lovitură lui Băsescu

Cu puține credite în fața partenerilor externi, riscând să plece de la Cotroceni cu un record de impopularitate și neîncredere în rândul cetățenilor, determinat de scandaluri precum cel cu Mircea Băsescu, era exclus ca președintele să-i ofere premierului Ponta mandat de participare la CoE și, implicit, ocazia de a bifa o victorie simbolică, privându-l de ceea ce el consideră un drept al său meritat cu prisosință.

Un astfel de scenariu, cu o importanță simbolică mai redusă, s-a derulat în noiembrie anul trecut. Atunci, în conferință de presă comună cu premierul Victor Ponta și omologul său de la Chișinău, Iurie Leancă, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a anunțat că va propune ca cetățenii Republicii Moldova să călătorească fără vize în spațiul UE.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel