De ce merge Joe Biden doar în Polonia și nu vine și în România? Bogdan Chirieac: Răspunsul e foarte simplu!

Facebook Joe Biden
Facebook Joe Biden

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat vizita pe care o va face Joe Biden în Polonia, a explicat de ce preşedintele SUA nu vine în România, dar şi care este diferenţa dintre noi şi Polonia.

Întrebat de ce preşedintele SUA, Joe Biden, merge în Polonia, dar nu vine şi în România, Bogdan Chirieac a spus că "răspunsul e foarte simplu. Pentru că România nu e Polonia!". 

"Referitor la întrebarea 'de ce România nu e Polonia', aici ne trebuie Academia Română să analizeze situaţia. Din toate punctele de vedere! Cultural, cum vreţi. Bun, nu vine în cazul acesta specific pentru că o vizită a preşedintelui american se stabileşte cu mult timp înainte. Ţineţi minte când a venit Bill Clinton în 1997, când a venit George Bush în 2002 sau 2008, lucrurile astea se pregătesc, vin oameni antemergători din partea SUA. România nu are o politică externă, după cum ştim, noi suntem ca minele care plutesc de-a valma în Marea Neagră. Dar suntem în marea care trebuie, suntem în NATO şi UE şi suntem apăraţi, slavă Domnului", a mai spus analistul politic, la România TV.

"Pare că suntem la coada căruţei...", a replicat Cristina Şincai. 

"Nu pare, chiar suntem!", a spus şi analistul politic. 

Îi va transmite preşedintele Poloniei vreun mesaj de la Iohannis lui Biden? 

"În această săptămână, toată planeta e concentrată la Bruxelles. Cei mai importanţi lideri caută o soluţie, vor decide soarta păcii. Contextul e cel mai important de până acum. Acolo se duce preşedintele Biden, la Summitul NATO. Dar el decide să se ducă şi la, poate, cea mai importantă ţară din zonă. Înainte să se ducă preşedintele SUA în Polonia, vine preşedintele Poloniei în România", a mai spus jurnalista. 

"Ei, nu o să îi transmită mesaje din partea preşedintelui Iohannis Andrezj Duda. Ce-ar fi să facă asta? A fost dna Kamala Harris, care a fost şi Polonia. Când ai avut ceva de spus, ai spus Kamalei Harris. E ceea ce ştim cu toţii. Liderul flancului estic al NATO nu a fost niciodată România, a fost Polonia. Şi e dovedit prin PIB, prin capacitatea de excepţie a armatei poloneze, prin poziţiile sale extraordinare în politică externă, prin faptul că au avut puterea să îşi reformeze justiţia, prin absorbţia fondurilor europene, prin faptul că nu şi-au distrus capitalismul propriu, prin faptul că au multe investiţii străine, că este un pol de stabilitate din multe puncte de vedere, deşi toată elita lor a fost distrusă în 2010, cu acel avion prăbuşit la Smolensk, nu se ştie de ce. Mai e şi faptul că premierul polonez, ceh şi sloven s-au dus în Kievul bombardat, cu trenul, pe sub bombele ruşilor. Noi suntem aici, în ciorbiţa noastră. E bine că suntem protejaţi!", a concluzionat Bogdan Chirieac.

Amintim că la 10 aprilie 2010, o aeronavă de tip Tupolev Tu-154 din cadrul Regimentului 36 al Aviației Speciale poloneze s-a prăbușit în apropierea aeroportului de la Smolensk, Regiunea Smolensk, Rusia, în accident decedând toți cei 88 de pasageri și cei 8 membri ai echipajului.

În aeronavă se aflau președintele Poloniei Lech Kaczyński, membri ai Guvernului și ai ramurii legislative, comandanți ai Forțelor Armate, precum și alți demnitari polonezi. Aceștia urmau să participe la comemorarea a 70 de ani de la masacrul de la Katyń.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel