De ce bat clopotele catolice pentru Cathedral Plaza?

cathedral-plaza
cathedral-plaza

Clopotele tuturor bisericilor catolice din Bucureşti au început să răsune în semn de protest faţă de nerespectarea legii de către investitorii străini de la Millennium Building Development, amplasată lângă Catedrala ”Sf. Iosif” din Capitală. Catolicii susțin că aceştia nu au întrerupt lucrările de construcţie la Cathedral Plaza, chiar dacă acestea au fost declarate ilegale, prin decizia nr. 1989 data de Curtea de Apel Suceava în data de 3 noiembrie 2010.

Catedrala Sf. Iosif din Capitală"Decizia irevocabilă a Curţii de Apel Suceava are numărul 1989 - acel an al Domnului care a oferit ţării noastre posibilitatea schimbării. Cred că această decizie revoluţionară trebuie respectată de la primul om în stat, până la ultimul", a subliniat părintele Gabriel Popa, secretarul Arhiepiscopiei Romano Catolice Bucureşti (ARCB). "Acum bat clopotele să se audă unde trebuie", a adăugat secretarul ARCB. Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, a anunţat zilele trecute necesitatea demolării Cathedral Plaza, clădirea de sticlă de lângă Catedrala Sf. Iosif, întrucât construcţia clădirii de birouri este ilegală.

Catedrala Sfântul Iosif este catedrala Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București, și totodată catedrală mitropolitană a Bisericii Romano-Catolice din România, cu excepția Arhiepiscopiei de Alba Iulia, subordonată direct Sfântului Scaun.

Catedrala Sf. Iosif a fost construită între anii 1873-1884 după planurile arhitectului Friedrich Schmidt din Viena. Stilul construcției aparține istorismului și împrumută mai ales caracteristici ale stilului romanic, cu unele elemente gotice. Clădirea are 40 m lungime și 22 m lățime. Este cea mai cunoscută biserică romano-catolică din București, fiind în același timp un monument de arhitectură. Ea este cunoscută și ca lăcaș de cultură - pe parcursul anilor, în această Catedrală au avut loc concerte renumite de muzică pentru orgă, cu orchestre, coruri și artişti celebri

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel