S-a aflat motivul pentru care avionul companiei Ethiopian Airlines, care a fost deturnat luni în Geneva, nu a fost însoțit de avioanele de vânătoare din dotarea Forțelor Aeriene Elvețiene, cât timp a străbătut spațiul aerian al țării cantoanelor.
Potrivit HotNews, într-un articol intitulat "Vreți să invadați Elveția? Încercați înainte de 8 sau după 17", Bloomberg informează că avioanele de vânătoare din dotarea Forțelor Aeriene Elvețiene nu se ridică de la sol pentru intervenții decât în timpul orelor normale de program.
Acesta este și motivul pentru care nicio aeronavă a Forțelor Aeriene din țara cantoanelor nu s-a ridicat de la sol în momentul în care un avion al Ethiopian Airlines a fost deturnat luni și a intrat în spațiul aerian al Elveției: s-a întâmplat mult prea de dimineață.
“Avem un buget și trebuie să prioritizam”, a declarat purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene Elvețiene, Juerg Nussbaum, care a precizat însă că autoritățile monitorizează spațiul aerien non-stop, dar intervențiile au loc doar în timpul orelor de program, cu începere de la ora 8:00.
În schimb, avionul deturnat a fost escortat până la Geneva de catre avioane de vânătoare italiene și franceze.
Un avion al Ethiopian Airlines, în drumul său de la Addis Abeba către Roma, a fost deturnat, luni, și a aterizat apoi în Elveția la Geneva. Aeronava Boeing 767, deturnată chiar de către copilot, avea la bord 202 pasageri și a aterizat pe aeroportul din Geneva în jurul orei 6:00 dimineața.
În timp ce avionul străbătea spațiul aerian egiptean, aeronava a transmis un cod de alertă că este deturnat. Autoritățile din Italia au trimis în aer avioane de vânătoare Eurofighter, iar, ulterior, li s-au alăturat și două avioane de vânătoare Mirage 2000 ale Forțelor Aeriene Franceze, cele două state având permisiunea de a intra în spațiul aerian elvețian.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu