De ce a sesizat Kovesi CSM. DNA, comunicat oficial

Roxana Neagu / 09 ian 2017 / 15:50 Salveaza PDF Comentarii

Laura Codruța Kovesi a sesizat CSM. DNA a transmis un comunicat oficial în acest sens. 

Laura Codruța Kovesi a sesizat CSM pentru că: 

”- afirmațiile tendențioase și mincinoase, făcute de o persoană care în prezent este inculpată în mai multe dosare (fie în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, fie în investigare la Direcția Națională Anticorupție) sunt de natură să submineze autoritatea judecătorească și sunt de natură a pune în discuție deontologia profesională a magistraților.

- afirmațiile urmăresc decredibilizarea Direcției Naționale Anticorupție și a activității procurorului șef al instituției, precum și a sistemului judiciar în general, prin inducerea în opinia publică a ideii că activitatea procurorilor nu se desfășoară în limitele cadrului legal.

- afirmațiile lansate în spațiul public acreditează ideea că independența și imparțialitatea procurorilor este influențată de persoane cu anumite interese, iar soluțiile sunt dispuse în mod arbitrar, neavând la bază elemente de probațiune administrate legal.

- afirmațiile pot avea drept consecință crearea unei stări de neîncredere în justiție în ansamblul său, prin afectarea prestigiului justiției.”

Comunicatul DNA mai precizează următoarele:

”Se poate aprecia că afirmațiile au un impact deosebit asupra opiniei publice, fiind de natură să aducă atingere independenței sistemului judiciar. Acestea creează dubii greu de înlăturat cu privire la independența magistraților, acreditând ideea că activitatea procurorilor implicați în înfăptuirea procesului judiciar se desfășoară cu încălcarea principiului consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, conform căruia procesul penal se desfășoară conform dispozițiilor prevăzute de lege.  În sesizare se arată că afirmațiile tendențioase și mincinoase lansate în spațiul public de GHIȚĂ SEBASTIAN AURELIAN nu sunt singulare.

De aceea prezentei sesizări i-au fost atașate anexele din care rezultă că, începând cu luna aprilie 2016, chiar de la Tribuna Parlamentului României, apoi în mass media, acesta a avut constant manifestări publice prin care actul de justiție a fost diabolizat, justiția fiind prezentată ca fiind un factor nociv pentru democrație. Cu toate că prin deciziile Inspecției judiciare și ale Plenului C.S.M. s-a statuat că afirmațiile acestuia din spațiul public nu au fundament și constituie o diseminare de informații tendențioase, acesta a continuat să lanseze afirmații denigratoare, urmărind să inducă ideea că justiția este abuzivă. Inspecția judiciară, în rapoartele întocmite, a remarcat că acesta lansează acuzații în spațiul public, în scopul dezinformării opiniei publice asupra modului de funcționare a sistemului judiciar cu efect profund negativ asupra încrederii în sistemul judiciar.

Repetarea acestor afirmații tendențioase necesită noi demersuri din partea C.S.M., singurul garant al independenței justiției, deoarece au generat și generează zilnic discuții în cadrul emisiunilor televizate, în presa scrisă, inducându-se și accentuându-se ideea unei funcționări anormale și incorecte a sistemului judiciar, acreditându-se ideea că instanțele de judecată și Direcția Națională Anticorupție instrumentează dosarele preferențial și contrar legii.

[citeste si]

Acest mod de expunere publică demonstrează existența unei campanii de presă pentru a induce în conștiința colectivă ideea că sistemul judiciar este la discreția unor persoane cu funcții de conducere care nu respectă Constituția României și legile țării.

Având în vedere că aceste aspecte au fost constatate și prin raportul Inspecției Judiciare din 13.12.2016, nr. 7989/IJ/4215/DIJ/1792/DIP/2016, în sesizare se arată că sunt absolut necesare demersuri pentru a stopa acest mod brutal în care, în ultimul an, sistemul judiciar este supus unui proces fără precedent de destabilizare și decredibilizare.”

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.23