De ce a reușit Boris Johnson să ÎNVINGĂ coronavirusul. Motivația principală

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Premierul britanic Boris Johnson a mărturisit care a fost motivația din spatele învingerii coronavirusului.

Premierul britanic Boris Johnson a mărturisit care a fost motivația din spatele învingerii coronavirusului, într-un interviu pentru The Sun. Șeful guvernului a explicat cum frica de a nu-și vedea vreodată băiețelul nenăscut încă l-a împins spre vindecare. Astfel, Johnson a reușit să scape de toate gândurile negative în cele mai rele momente din viața sa, la terapie intensivă.

„Am refuzat să mă gândesc în acest fel", a explicat premierul. Johnson a dezvăluit că s-a concentrat doar pe „gândurile pozitive" cât era legat de aparate, în spitalul St. Thomas din Londra. Printre aceste gânduri se aflau logodnica însărcinată Carrie Symonds, viitoarea naștere care a și avut loc între timp și revederea cu copiii și restul familiei sale.

Wilfred, motiv pentru a trăi

Întrebat dacă s-a temut că nu va trăi să-și vadă noul fiu Wilfred, prim-ministrul britanic a spus: „Da, bineînțeles. Cu toții avem multe pentru care trăim, avem multe de făcut și nu o să ascund, m-am gândit despre acest lucru, da".

„Bănuiesc că am avut o încăpățânare teribilă și, cum spun eu, naturală de a nu renunța și de a nu aduna gânduri rele. Niciodată nu m-am gândit că nu voi reuși să trec peste. A fost mai degrabă frustrare".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel