Ceremonia de semnare a memorandumurilor cu Banca Europeană de Investiții (BEI) şi Banca Mondială (BM), programată pentru ora 9.30 a fost amânată pentru ora 11.30. La ceremonie au lipsit atât premierul Emil Boc, cât și comisarul european, Johannes Hahn.
Ceremonia de semnare a memorandumurilor cu BEI şi BM, potrivit cărora experții acestor instituții financiare acordă României sprijin în vederea creșterii ratei de absorbție și pentru pregătirea viitorului cadru multianual, a fost amânată pentru 11.30 după ce iniţial era programată pentru ora 9.30.
Cele două memorandumuri au fost semnate de Ministrul afacerilor europene, Leonard Orban, vicepreşedintele Băncii Europene de Investiţii, Wilhelm Molterer şi directorul de ţară al Băncii Mondiale, Petter Harrold.
Deși la ceremonie trebuia să participe și premierul Emil Boc, acesta nu a fost prezent, deoarece și-a anunțat prezența la Comandamentul de la Ministerul Transporturilor.
Nici comisarul european pentru politică regională, Johannes Hahn nu a fost prezent la ceremonie, acesta anulându-și vizita, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din România.
Citește și:
Comisarul european, Johannes Hahn, şi-a anulat vizita la Bucureşti
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu