EXCLUSIV  De ce a fost executat Nicolae Ceauşescu. Lavinia Betea: I-ar fi încurcat. "Pleacă ăsta, scăpăm de el şi ne instalăm noi în locul lui"

Istoricul Lavinia Betea a pus în paralel ce s-a întâmplat cu Nicolae şi Elena Ceauşescu după fuga lor cu elicopterul de pe Comitetul Central şi ce se hotăra, în birourile din aceeaşi clădire, de către cei care puneau bazele "Consiliului Frontului Salvării Naţionale". 

“Noi, în acele zile (n.r. – 22-25 decembrie 1989) am trăit ceea ce se cheamă un război psihologic. Pe timpul acesta, în urmă cu 32 de ani, toată populaţia României se strângea în braţe şi plângea cu lacrimi de fericire că am scăpat de cei doi. Iar ei au fost atât de ‘iubiţi’ şi au avut atâţi susţinători, încât până şi garda de corp i-a părăsit, i-a abandonat. Erau singuri. El ajunge la Centrul de Protecţie a Plantelor, unde îl duce un angajat a cărui maşină o confiscă şi pe el îl face ultima lui gardă de corp înainte de a pleca, el nu avea ce să facă cu ei şi îi duce la Centrul de Protecţie a Plantelor, iar el o roagă pe femeia de serviciu să îl lase să dea un telefon. Iar femeia aceea nu vrea să stea de vorbă cu ei şi nimeni nu vrea să mai aibă de-a face cu ei”, a spus istoricul Lavinia Betea la DC News.

“Ascultă radioul, fără ştiinţa lui Ceauşescu, în elicopter şi află ce se întâmplă şi îl văd pe Ceauşescu şi pe consoarta lui că pluteau în necunoscut, nu ştiau unde vor să meargă, contrar scenariilor care s-au făcut după aceea”, a mai explicat Lavinia Betea.

“Execuţia am pus-o ulterior pe seama faptului că poate le era frică să nu se întoarcă Ceauşescu la putere şi de aceea l-au executat. Dar înţeleg acum că nu prea le era frică, nu din acest motiv au fost lichidaţi”, a intervenit Val Vâlcu.

“I-ar fi încurcat doar în visurile noi pe care le aveau. Să  nu uităm că foarte devreme se creează un Consiliu al Frontului Salvării Naţionale, în numele poporului. Vorbeau în numele poporului la fel cum vorbise şi Nicolae Ceauşescu. În numele poporului s-a pronunţat acea sentinţă şi s-a executat. Deci într-un fel nici mintea lor – iertaţi-mă că o spun total neacademic – nu era mai brează în acele momente. Adică pleacă ăsta, scăpăm de el, la modul revoluţionar îl executăm, ne instalăm noi în locul lui, scriem o nouă istorie, înfiinţăm un Institut al Revoluţiei – aşa cum a fost un Institut al partidului, găsim nişte revoluţionari de bine cărora le dăm nişte titluri la fel cum  dat Ceauşescu ilegaliştilor nişte privilegii şi ne aranjăm pe vecie o altă istorie, un alt tip de comunism cu faţă umană. Cam asta era proiecţia viitorului în acel moment”, a răspuns Lavinia Betea.

VIDEO: 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel