EXCLUSIV  De asta e SUPĂRAT Iohannis pe USR? Diaconescu: O chestiune de ore! Chirieac: Pierderi uriașe pentru România

Foto: DC NEWS
Foto: DC NEWS

Cristian Diaconescu, președintele PMP, a făcut declarații despre Klaus Iohannis, despre PNRR și criza guvernamentală, în exclusivitate pentru DCNews și DCNewsTV.

Pentru context, citește și: 

Strategie anti-CORUPȚIE, angajamentul României în PNRR. Diaconescu: Ai PIERDUT banii! Ghinea a CERUT

28 octombrie, ZIUA DECISIVĂ pentru România, vot în UE. Cristian Diaconescu: Situație critică foarte serioasă- VIDEO

Cristian Diaconescu, președintele PMP, și analistul politic Bogdan Chirieac, au vorbit despre PNRR și motivele pentru care Klaus Iohannis s-a supărat pe USR.

"Pentru a avea expertiza pe implementare și pentru a nu avea probleme cu banii, Franța și Germania și-au prezentat PNRR-urile împreună. Au ieșit miniștrii împreună la conferința de presă și și-au prezentat PNRR-urile. De ce? E clar că aici finanțarea e sigură! Altfel care ar fi logica de expunere publică împreună? Motorul franco-german funcționează, asta înseamnă să faci politică", a dezvăluit Cristian Diaconescu, președintele PMP, în exclusivitate pentru DC NEWS și DC NEWS TV.

"Puteam și noi să ieșim cu Italia? Italia a luat în PNRR vreo 250 de miliarde. Și înțeleg că condițiile pe care ni le dă Uniunea Europeană sunt excepționale, adică 0,5% pe 30 de ani", a completat Bogdan Chirieac.

"Noi și italienii am luat pe partea de împrumut cel mai mult, că partea de împrumut merge spre deficit, în mod evident, despre ce vorbim... Comisa se împrumută, are rating maxim", a declarat Cristian Diaconescu, președintele PMP, în exclusivitate pentru DC NEWS și DC NEWS TV.

Bogdan Chirieac: Doamne, doamne, ce erori înspăimântătoare se petrec!

Cristian Diaconescu: Nu mai vorbesc că e momentul în care trebuie să generezi garanția că proiectele pe care le-ai propus se vor și împlini! Ori, tu nu ai Guvern operațional! Ce semnal dai? Evident că ăla când va veni în control la sfârșitul trimestrului viitor, se va uita și la ce ai făcut și se va uita și la funcționarea ca atare, pentru că știu că sunt măsuri legislative de luat, pe care noi ne-am obligat să le ducem la bun sfârșit!

"Din cauza asta o fi atât de supărat președintele pe USR?"

"Din cauza asta o fi atât de supărat președintele pe USR? Că acum, din ce-mi spuneți dumneavoastră, domnul Ghinea i-a trecut strategia anti-corupție, domnul Stelian Ion numea procurorii fără să-l mai consulte pe președinte... poate că lucrurile erau pe acolo și domnul președinte nu ne-a comunicat motivul supărării care înseamnă pierderi uriașe pentru România până la urmă", a întrebat analistul politic Bogdan Chirieac.

"Exact, e o chestiune de ore. Dincolo de numirea procurorilor, nu știu, tot întreb și eu de ani de zile. Acel blestemat de Guvern PSD din 2004 a reușit ca ministrul Justiției să fie înlăturat de la propuneri. A fost reintrodus în 2005 - 2006, la propunerea pentru numirea șefilor Parchetelor. Deci noi am închis negocierile cu varianta Consiliul Suprem al Magistraturii care propune președintelui și președintele dispune. Funcționează și acum, dar nu i-au dat curs. E exact aceeași procedură", a completat Cristian Diaconescu.

 

Vezi mai multe în video:

România, imposibil să primească bani în 2021

În opinia specialiştilor consultaţi de ZF, este aproape imposibil pentru România să primească de anul acesta primele tranşe de bani europeni prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ţinând cont de criza internă actuală. În cazul banilor din PNRR există o condiţie esenţială pentru atra­gerea banilor şi anume faptul că inves­tiţiile trebuie terminate până în 2026. În acest moment, România este în plin haos politic, într-o criză sanitară devenită studiu de caz la nivel mondial şi dă semne că ar putea intra şi într-o criză energetică dacă va avea o iarnă complicată. Peste acestea se suprapune o birocraţie care este la rândul său o piedică privind accesarea la timp a banilor din PNRR, scrie Mediafax.

„Sunt absolut convins de faptul că în cazul în care nu vom simplifica procedurile, nu vom schimba modul în care funcţionează astăzi autorizările din România, nu avem nicio şansă să atragem aceste sume din PNRR. De exemplu, foarte multe localităţi au probleme cu PUG-urile, cu PUZ-urile. Pen­tru a face o investiţie prima dată trebuie să ai un PUZ şi dacă pierzi 3-4 luni pentru au­torizarea acestuia la o instituţie decon­cen­trată, atunci nu mai ai nicio şansă ca într-un ter­men realist să faci un proiect“, a spus Antal Arpad, primarul din Sfântu Gheorghe, în cadrul emisiunii Investiţi în Româ­nia!, un proiect editorial ZF sprijnit de CEC Bank.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel