"Am fost la un restaurant de pe Cheiul Dâmboviţei. Sigur, nu se compară cu malul Dunării din capitalele europene sau cu malul Senei. Dar sunt o serie de terase, undeva pe lângă Biblioteca Naţională. Deci era o muzică... Eram patru persoane la restaurant, puţin după ora prânzului acolo. Două studente mâncau, şi eu cu un prieten eram la altă masă. Nu ne auzeam unul cu altul. L-am rugat pe chelner să dea muzica mai încet şi mi-a răspuns cu 'să întreb'. Mai era la o masă o cucoană, cred că patroană sau ceva, nu o văzusem, care mi-a zis "Dar ce, dom'le, de ce aţi venit la restaurant dacă nu vă place muzica?". Exact antreprenorul ăla român, pe care îl chinuie statul. E o stridenţă, pe care o asemăn cu cea a damelor care se împopoţonează, se dau cu tone de ruj, şi ies pe stradă", a explicat Val Vâlcu.
"În general, rafinamentul pleacă de la ideea de măsură. Măsura înseamnă că trebuie să ştiu cât, cum, în ce condiţii. Spre exemplu, în bucătărie rafinamentul este ceea ce contează, nu trebuie să fie mâncarea iute, sărată sau super dulce. Trebuie să aibă gusturi rafinate, cu măsură. La noi, multe gospodine pun ardei iute, boia de toate felurile, şi e iute de nu ştii cum te cheamă", a explicat sociologul Alfred Bulai.
"Şi mâncarea asiatică e iute, dar mai sunt şi alte 50 de arome pe lângă iuţeală", a intervenit Vâlcu.
"Da, asta zic. Se simt nişte arome, nu doar ardei iute. Rafinamentul este rar întâlnit. În general, persoanele care ascultă muzică tare trec peste faptul că nu e elegant să asculţi la un volum care să deranjeze pe toată lumea. Sunt zone unde, la curte, se aude muzica noaptea, la ora 2:00", a concluzionat Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
