EXCLUSIV  Daniel Ionașcu, operat de Ioan Lascăr: ”Era și el mirat ce s-a întâmplat cu mâna”

Daniel Ionascu
Daniel Ionascu

Avocatul Daniel Ionașcu a fost implicat într-un accident rutier grav. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la kilometrul 32. Mașina în care se afla avocatul Daniel Ionașcu a fost lovită din spate de un tir. 

Prof. univ. dr. Ioan Lascăr este cel care l-a operat pe avocatul Daniel Ionașcu. 

Cu acordul pacientului, profesorul Ioan Lascăr a declarat, pentru DCNews, că ”Mașina e făcută zob, a fost lovit de un tir. Nu  a suferit alte traume decât o contuzie severă la mâna stângă, cu fractură deschisă de olecran, poluată cu cioburi, noroi, vopsea, avea plăgi la braț și antebraț. S-a făcut toaleta plăgii, au fost îndepărtați corpii străini, s-a făcut sutură și a fost imobilizat brațul în atelă gipsată. Era și el mirat ce s-a întâmplat cu mâna. A ridicat cotul când s-a spart geamul, iar haina și cămașa erau rupte de cioburi. În rest nu are nicio altă problemă medicală”. 

Primele informații erau că avocatul Daniel Ionașcu ar fi fost lovit și la cap, informații infirmate de către prof. univ. dr Ioan Lascăr. 

În continuate, Daniel Ionașcu va mai sta câteva zile în spital. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
NoMy - smt4.5.3
pixel