Daniel Băluță, premieră pentru zona Berceni-Sudului din Sectorul 4

Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4, a prezentat joi, proiectul în urma căruia Piața Agroalimentară Berceni-Sudului va fi reamenajată, termenul realizării investiției fiind de un an. Ordinul de începere a lucrărilor vor fi demarate efectiv pe 28 octombrie a.c., după ce constructorul va lua toate măsurile de organizare a șantierului.

Lucrările vor costa 35.609.422, 91 de lei, fără TVA și, potrivit edilului Sectorului 4, se vor încheia în luna noiembrie a anului viitor.

"În 2016, ca medic, spuneam că întreaga zonă ce definește magazinul Big, împreună cu piața arată ca o tumoră. Mă bucur că acum pot spune că Piața Sudului - alături de alte proiecte importante din Sectorul 4, precum marile bulevarde, sau parteneriatul cu UMF -, întărește punctele de dezvoltare pe care ne-am dorit să le atingem. Locul respectiv a fost întâi piață, s-au adăugat construcții de tot felul, iar acum va deveni una din cele mai moderne piețe din România. Am discutat și le-am solicitat comercianților să se îndrepte către alte locații pe care le-am pus la dispoziție", a declarat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Construcția pieței va începe în același timp cu cea a parcării de 400 de locuri, de la Piața Sudului, care va avea două funcțiuni: deservirea celor care vin în zona Piața Sudului și a celor care au nevoie de un spațiu de tip park&ride, pentru a traversa orașul cu metroul, sau cu alte mijloace de transport în comun. "Fundația acestei parcări este aproape gata, de aceea pot spune că lucrările vor fi finalizate la jumătatea anului viitor. Aș vrea să apreciez implicarea Primarului Municipiului București, în toate proiectele pe care le-am propus și, de asemenea, tuturor formațiunilor politice din Consiliul Local al Sectorului 4, pentru că au susținut toate proiectele de investiții ale primăriei. Îmi doresc să fim un exemplu de bune practici și schimb de idei, astfel încât să putem discuta despre cât mai multe proiecte finalizate, nu doar pe hârtie", a subliniat Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță.

Ansamblul existent Piața Sudului a fost realizat etapizat, prin adaosuri sucesive, fiind alcătuit din construcții de diverse forme și mărimi, fără valoare de patrimoniu, sau valoare arhitecturală distinctă. În prezent, în acest perimetru funcționează o piață agroalimentară cu tarabe, având și spații închiriate pentru comercializare de produse alimentare, farmacie, pet-shop etc. Prin felul în care sunt amplasate în prezent, clădirile nu pot oferi condiții de securitate la incendiu, însă după finalizarea Ansamblului Piața Agroalimentară Berceni-Sudului, situația se va schimba radical.

Noul amplasament al pieței se va afla  în zona Berceni, la intersecția Străzii Nițu Vasile cu Șoseaua Berceni, în partea de Sud a Centrului Comercial BIG Berceni.

Terenl, cu o suprafață de 10.610 mp se învecinează la Nord cu Centrul ComercialBIG Berceni, la Vest cu Stada Nițu Vasile, iar la Est și Sud  cu Cimitirul Buna Vestire.

Ce prevede noul ansamblu al Pieței Berceni-Sudului

Potrivit proiectului, acesta cuprinde realizarea unui corp C1, cu regim de înălțime  P+1 (parțial) și a două pavilioane  C2 și C4, cu regim de înălțime parter, destinate închirierii ulterioare  de către Consiliul Local pentru activități comerciale.

Corp C1 - Piața Agroalimentară nouă propusă pe amplasamentul celei existente, cu un regim de înălțime de P+1, cu o suprafață desfășurată de 4.667 mp.

Corp C2 - Paviloon cu spații de învhiriat în lungul Străzii Nițu Vasile, partea de Vest a amplasamentului, având parter și o suprafață construită de 834 de mp.

Corp C4 - Pavilipn cu spații de închiriat în partea de Sud a amplasamentului, cu un regim de Stehn+P, cu suprafațâ de 296 mp.

Detalii tehnice de arhitectură

• Pentru corpul C1 - Piața Agroalimentară a fost propusă o structură din stâlpi din beton armat și grinzi metalice, în formă de arce, care susțin planșeul din beton armat. Placa peste parter va fi realizată din beton armat. Anveloparea corpului C1 va fi realizată din pereți în sistem fațadă cortină structurală, cu geam duplex, laminat, securizat și cu fixare cu montanți metalici verticali din oțel și panouri termoizolante tip sandwich, cu miez din vată minerală.

• Spațiul interior este organizat la parter cu o zonă centrală cu înălțimea pe două niveluri (zona tarabelor) și spații comerciale închise dispuse în jurul acesteia, în timp ce la etaj sunt prevăzute amenajări pentru comerț și alimentație publică (tip food-court) și spații verzi în jardiniere.

• Spațiul interior deschis (zona centrală de la parter a tarabelor și zona de la etaj) este animat de relația dintre suprafața puternic vitrată a fațadei, structura metalică din arce ce generează pentru închiderile de la nivelul plafonului suprafețe riglate „transparente" realizate din lamele curbate din lemn și lumina zenitală provenită de la luminatoarele circulare de la nivelul acoperirii.

• În completarea volumului principal, prin extinderea conceptului de arce și bolți intersectate, se propun cele două corpuri C2 și C4, cu funcțiunea de spații de închiriat, ușor accesibile din spațiul pietonal din incinta ansamblului.

• Corpurile C2 și C4 vor avea acoperișul rezolvat în sistem de bolți intersectate realizate din beton armat, iar închiderile vitrate cu tâmplărie din aluminiu cu rupere termică și geam duplex laminat securizat clar la uși și ferestre. Spațiul interior este animat de relația dintre bolțile intersectate, arcele de pe fațadă și suprafața puternică vitrată, ce permite o relație facilă între spațiul exterior pietonal și interiorul destinat comerțului.

• Cele 3 corpuri vor fi echipate cu instalații de stingere și detecție incendiu conform normelor în vigoare, instalații de încălzire și climatizare și un sistem de iluminat eficient din punct de vedere energetic.

• Corpul Centralei Termice este realizat din zidărie de cărămidă, cu stâlpi, grinzi și planșee din beton armat.

• Gospodăria de apă va fi construită în pământ, cu pereți din beton armat hidroizolați și cu trapă de acces la nivelul aleii pietonale, prevăzut cu scară de pisică (scară metalică montată pe peretele construcției).

• Amenajarea exterioară cuprinde zone pietonale accesibile și persoanelor cu dizabilități, prevăzute cu platforrme pietonale și spații verzi, iluminat exterior și zonă carosabilă destinată aprovizionării și accesului autospecialelor de intervenții.

• Corpul C3, cu regim de înălțime P+1 se păstrează integral, construcția propusă a pieței se va alipi de aceasta pe o porțiune a clădirii.

Vezi si: Exproprieri Sector 4. Primăria cere ca lucrările să fie declarate de utilitate publică

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel