Dăncilă, întrevedere cu secretarul general al Consiliului UE

Viorica Dăncilă
Viorica Dăncilă

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut miercuri, la Bruxelles, o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Uniunii Europene, Jeppe Tranholm-Mikkelsen, cu participarea membrilor Guvernului României, context în care a reconfirmat angajamentul României pentru derularea unei Preşedinţii eficiente cu scopul menţinerii unităţii şi coeziunii la nivel comunitar.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, întâlnirea face parte din dialogul uzual al reprezentanţilor statului care va exercita Preşedinţia rotativă a Consiliului UE cu oficiali ai instituţiilor europene. 'Şeful Executivului a reconfirmat angajamentul României pentru derularea unei Preşedinţii eficiente, cu scopul menţinerii unităţii şi coeziunii la nivel comunitar, într-un context european marcat de numeroase provocări', se arată în comunicat. Totodată, prim-ministrul român a prezentat succint stadiul avansat al pregătirilor, accentuând faptul că România este deplin pregătită pentru preluarea mandatului de Preşedinţie a Consiliului UE, de la 1 ianuarie 2019.

Dăncilă, "facilitator al consensului"

Premierul Viorica Dăncilă a transmis aprecierea pentru buna colaborare cu secretariatul general al Consiliului pe perioada pregătirilor pentru preluarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, atât în ceea ce priveşte aspectele de fond, cu accent pe colaborarea în elaborarea Programului comun de lucru pe 18 luni al Consiliului UE/al Trio-ului România-Finlanda-Croaţia, cât şi cu privire la sprijinul acordat de Secretariatul General al Consiliului pentru formarea profesională a experţilor români cu atribuţii în procesul de negociere a dosarelor active la nivel UE. De asemenea, premierul român a asigurat că îşi va asuma rolul de 'facilitator al consensului', în vederea asigurării echilibrului necesar derulării în condiţii optime a Preşedinţiei române a Consiliului. Prim-ministrul român a exprimat încredere faţă de continuarea unei cooperări eficiente cu secretariatul general al Consiliului şi pe perioada exercitării de către România a primului mandat de Preşedinţie a Consiliului UE, colaborare menită să contribuie la gestionarea agendei europene, negocierea dosarelor active şi asigurarea continuităţii procesului legislativ european. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel