Dan Nica (PSD) îi răspunde lui Iohannis: "Dezamăgitor. Nu avem dezechilibre economice"

Liderul europarlamentarilor PSD, Dan Nica a făcut o declaraţie după raportul semestrial de ţară al Comisiei Europene, răspunzând totodată "propagandei prezidenţiale".

"Raportul de ţară al Comisiei contrazice flagrant toate ştirile false şi panicarde din ultima perioadă, care susţin că România nu ar avea capacitatea de a plăti pensiile şi salariile! Ştiu că e dezamăgitor pentru propaganda prezidenţială, dar avem un document oficial al UE care arată foarte clar că ţara noastră nu prezintă dezechilibre economice. Ba mai mult, conform raportului, România este, din punct de vedere macroeconomic, mai puţin expusă riscurilor decât ţări precum Franţa, Germania, Olanda, Bulgaria, Italia sau Spania", afirmă europarlamentarul, potrivit unui comunicat remis miercuri.

Potrivit lui Nica, deviaţia de la obiectivele bugetare pe termen mediu (MTO), semnalată de raportul Comisiei Europene, reprezintă una dintre "multele contraperformanţe" generate de guvernul din 2016.

Depunem eforturi pentru a corecta problemele

"Deşi Guvernul Cioloş a stat în funcţie doar un an de zile, încă ne mai luptăm cu disfuncţionalităţi din acea perioadă. De exemplu, tehnocraţii lui Dacian Cioloş au preluat renumitul MTO la minus 0,6% din PIB şi l-au lăsat la minus 2,6% din PIB! Adică mult în afara marjei recomandate de 1,6% din PIB! Iar noi, bineînţeles, trebuie să depunem eforturi pentru a corecta această problemă. Este foarte curios cum propaganda prezidenţială nu observă acest lucru. La fel cum nu suflă nicio vorbă despre faptul că Guvernul Cioloş, renumit pentru conduita sa europeană, a reuşit să atragă fonduri europene în valoare de 0 Euro!", mai arată europarlamentarul Dan Nica.

Comisia Europeană a recomandat miercuri României să corecteze abaterea semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO), să asigure aplicarea în totalitate a cadrului fiscal şi să îmbunătăţească plata voluntară şi colectarea taxelor, se arată în recomandările specifice de ţară publicate de Executivul comunitar, care ar urma să fie adoptate de Consiliul Uniunii Europene.

Abatere semnificativă

Comisia reaminteşte că, pe baza datelor din 2017, România a înregistrat o abatere semnificativă de la traiectoria de ajustare spre obiectivul bugetar pe termen mediu (MTO) pe 2017. În aceste condiţii, Comisia a lansat un avertisment României şi totodată i-a recomandat să ia măsurile necesare pentru se asigura că ritmul nominal de creştere a cheltuielilor guvernamentale nu depăşeşte 3,3% în 2018, ceea ce ar corespunde unei ajustări structurale anuale de 0,8% din PIB.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel