Dan Negru, lăsat fără replică de un băiat de 13 ani

Dan Negru a fost lăsat fără replică de un concurent Next Star.

Un băiețel de 13 ani îi va ului pe Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa cu abilitățile sale, sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, în cea de-a treia ediție Next Star.

„Sunt Toni Mihailov, am 13 ani și 8 luni, sunt autist și inteligent! Îmi doresc să fiu prezentator TV când voi fi mare”, s-a prezentat micuțul care a reușit să înregistreze mai multe premiere odată cu apariția sa la Next Star.

Mai întâi, Toni a reușit să îl pună în dificultate chiar și pe Dan Negru cu întrebările sale, pentru ca mai apoi să îi uluiască pe Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa cu memoria sa fabuloasă și abilitatea de a ține minte toate zilele de naștere ale vedetelor din țară și din străinătate!

„Nici dacă am fi căutat pe Internet nu am fi fost la fel de rapizi ca el! Ne dorim să găsim astfel de copii care să ne arate că toate acele calități speciale ale lor îi fac să câștige”, a spus Loredana Groza, încântată.

În fiecare sâmbătă seara, Dan Negru va aduce în fața celor de acasă, dar și a juraților Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, copii curajoși și talentați, care îi vor surprinde cu abilități uimitoare. Co-prezentator este Șerban Copoț care, pe parcursul show-ului, se va afla în culise, alături de micii concurenți și de părinții lor. Cum vor interacționa la masa juriului Loredana, Ștefan Bănică și Dorian Popa, telespectatorii Antenei 1 pot vedea sâmbătă, de la ora 20:00. 

Dan Negru, video de colecţie de acum 22 de ani: Singurul astfel de show TV din istoria televiziunii

"Primul meu show cu copii s-a numit 'Echipa Fantastică'. Acu' 22 de ani. Titus Munteanu a avut ideea să caute copii talentați in orfelinate și să-i aducă la televizor.

A fost singurul show tv cu copii orfani din istoria televiziunii. Vreo 50 mii de copii abandonați trăiesc in România și noi suntem Irod pentru ei... (Irod e regele care a ucis toți copiii. Unul a scăpat...)", a transmis, recent, Dan Negru. VIDEO AICI!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel