Dan Cristian Popescu: Noi facilități fiscale pentru persoanele fizice și juridice din Sectorul 2

Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2
Dan Cristian Popescu, viceprimarul Sectorului 2

În ședința Consiliului Local sector 2, din data de 30 iunie, a fost adoptat proiectul de hotărâre privind acordarea unor facilități fiscale, în concordanță cu O.U.G.69/2020 și care aprobă unele facilități la plata impozitului anual pe clădiri sau a taxei lunare pe clădiri, facilități la plata taxei datorate pentru ocuparea domeniului public și anularea unor obligații accesorii.

“În Sectorul 2 am luat o serie de măsuri care să ajute mediul privat, nu numai în perioada pandemiei. Mă bucur că inițiativa mea, care a fost votată în Consiliul Local sector 2 în timpul stării de urgență, pentru acordarea acestor facilități fiscale, a fost acum adoptată.

Întârzierea cu care a-a aprobat acest proiect de hotărâre este cauzată de adoptarea cu întârziere a HCGMB, privind transmiterea competențelor în elaborarea acestui act normativ. Este o gură de oxigen pentru antreprenorii din sectorul nostru, un proiect pe care știu că îl așteptau”, a declarat viceprimarul sectorului 2, Dan Cristian Popescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel