Dâmboviţa: Pesta porcină în Răcari şi la fondul de vânătoare de la Finta

Pesta porcină a fost confirmată într-o gospodărie din Răcari şi la un fond de vânătoare din Finta, se arată într-un comunicat remis, joi, de Prefectura Dâmboviţa. 

'Centrul Local de Combatere a Bolilor din judeţul Dâmboviţa s-a întrunit astăzi, 8.08.2019, ora 16,00, ca urmare a confirmării apariţiei virusului de pestă porcină africană în judeţul Dâmboviţa, şi anume: Oraş Răcari, Sat Ghimpaţi: 1 gospodărie; Fondul de Vânătoare 28 Finta (porc mistreţ)', precizează Prefectura Dâmboviţa. Au fost adoptate planurile de măsuri privind controlul şi combaterea acestei boli şi au fost aprobate deciziile de plasare sub supraveghere în confirmare de pestă porcină africană. S-a luat măsura uciderii porcinelor din gospodăriile afectate, urmând a se realiza supravegherea clinică şi catagrafierea tuturor porcilor de la nivelul zonelor de restricţii, fiind plasaţi sub observaţie sanitară veterinară, până la clarificarea situaţiei sub aspect epidemiologic. S-a dispus recoltarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode care nu dislocă efectivul.

În conformitate cu planurile de măsuri aprobate, s-au stabilit zonele de restricţie şi efectuarea de acţiuni de patrulare a efectivelor Ministerului Afacerilor Interne împreună cu reprezentanţi ai Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa, în scopul prevenirii transportului de carne sau de porci în interiorul localităţii. 'Precizăm că orice suspiciune de boală trebuie anunţată imediat medicului veterinar din localitate, Direcţiei Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Dâmboviţa şi autorităţilor locale. Totodată, solicităm sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor pentru respectarea măsurilor dispuse, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele acesteia; proprietarii ai căror animale sunt ucise vor fi despăgubiţi de către stat. Reamintim că pesta porcină africană (PPA) nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire ea având un puternic impact la nivel economic şi social', se mai arată în comunicatul Prefecturii Dâmboviţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel