Dâmboviţa: Drumul de legătură Dichiu-Zănoaga, închis circulaţiei în perioada 24-26 septembrie

Drumul de legătură Dichiu-Zănoaga din zona montană a judeţului Dâmboviţa va fi închis în perioada 24-26 septembrie, pentru lucrări de întreţinere, informează, luni, Consiliul Judeţean (CJ).

"Consiliul Judeţean Dâmboviţa informează participanţii la traficul rutier că pentru aşternerea de mixturi asfaltice la obiectivul Drum de legătură DJ 713 Dichiu - DJ 714 Zănoaga, se închide circulaţia rutieră pe sectorul menţionat, în perioada 24 - 26.09.2019. Pentru accesul în Platoul Padina-Peştera, se va utiliza traseul DJ 714 Glod - Sanatoriul Moroeni - Zănoaga - Bolboci - Padina - Peştera, sector pe care sunt în desfăşurare lucrări de întreţinere a părţii carosabile pietruite", precizează CJ Dâmboviţa.

Conform sursei citate, se va asigura dirijarea circulaţiei în punctele Cota 1000 Moroeni - intrare DJ 713 şi Zănoaga - intersecţie DJ 713 cu DJ 714.

"În vederea realizării, în condiţii de siguranţă, a aşternerii de mixturi asfaltice la obiectivul mai sus-menţionat, recomandăm participanţilor la trafic respectarea restricţiilor de circulaţie cu menţiunea că acestea se vor ridica în cazul în care condiţiile meteorologice vor fi nefavorabile", mai precizează CJ Dâmboviţa.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel