Dâmboviţa: Aproape 700 de amenzi aplicate de poliţişti într-o singură zi

Aproape 700 de amenzi au fost date de poliţiştii dâmboviţeni într-o singură zi, cele mai multe pentru viteză şi neportul centurii de siguranţă, arată un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) remis, joi.

 'În urma unei acţiuni organizate de către efectivele Serviciului Rutier, au fost aplicate 673 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 211.904 lei. Totodată, au fost reţinute 23 de permise de conducere, dintre care 10 pentru nerespectarea regimului legal de viteză. La data de 15 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Dâmboviţa au acţionat pe raza judeţului pentru verificarea respectării regulilor de circulaţie de către participanţii la trafic şi pentru prevenirea accidentelor rutiere', au precizat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa. În cadrul acţiunii, poliţiştii au constatat şi trei infracţiuni la regimul rutier.

Din totalul amenzilor, 189 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 234 pentru neportul centurii de siguranţă, 35 pentru utilizarea telefonului mobil fără a avea activ dispozitivul 'handsfree'. Alte 23 de sancţiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor rutiere de către biciclişti şi 13 pentru indisciplina pietonală. 'Totodată, 17 conducători auto au fost sancţionaţi contravenţional pentru încălcarea prevederilor H.G 69/2012 privind exercitarea ocupaţiei de operator de transport rutier, 8 pentru lipsa rovinietei şi 17 pentru nerespectarea O.G. 37/2007 privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora. Ca măsură complementară, poliţiştii au retras 9 certificate de înmatriculare, 9 seturi plăcuţe de înmatriculare şi a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a 2 autovehicule', au mai anunţat reprezentanţii IPJ Dâmboviţa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel