Dajbog (MAI): Circa 22.500 de angajaţi vor fi zilnic la datorie în perioada minivacanţei de Rusalii

Politia
Politia

Aproximativ 22.500 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor fi zilnic la datorie, în perioada minivacanţei de Rusalii, a anunţat vineri purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

Potrivit acesteia, în baza planului aprobat de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, Poliţia Română, Jandarmeria, Poliţia de Frontieră şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă vor acţiona în sistem integrat, cu forţe suplimentare, pentru ca cetăţenii să petreacă în siguranţă Rusaliile Ortodoxe.

'Începând de astăzi, aproximativ 22.500 de angajaţi ai MAI vor fi zilnic la datorie pentru a menţine ordinea şi liniştea publică, pentru a fluidiza traficul rutier şi a asigura intervenţia la urgenţele medicale şi la alte situaţii de risc pentru populaţie. Efectivele de siguranţă publică vor acorda o atenţie deosebită celor peste 16.400 de lăcaşuri de cult unde vor avea loc slujbe religioase cu participare numeroasă.

De asemenea, colegii noştri vor asigura ordinea publică la cele aproximativ 500 de manifestări publice, concerte sau evenimente sportive care urmează să se desfăşoare în toată ţara, inclusiv duminică în locurile publice unde se va viziona meciul de fotbal România - Albania', a spus Dajbog, într-o declaraţie de presă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel