Daea despre grâul cu mac exportat în Egipt: Mă bucur că lucrurile s-au lămurit

Petre Daea
Petre Daea

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a spus, duminică, 17 septembrie, în contextul apariţiei informaţiilor potrivit cărora cele 63.000 de tone de grâu românesc exportat în Egipt nu prezintă seminţe de mac dăunătoare, că lucrurile s-au lămurit.

Recent, Autoritatea Generală pentru Aprovizionare (GASC) din Egipt, entitatea responsabilă pentru achiziţiile strategice de grâu în numele statului egiptean, a informat că a ajuns la concluzia că seminţele de mac prezente în grâul provenit din România şi din Franţa nu sunt dăunătoare, adăugând că grâul va fi cernut.

"Potrivit unui raport semnat de preşedintele Autorităţii pentru carantină, seminţele de mac găsite în grâul din România nu sunt de tipul celor din care se produce opium. În consecinţă procedura care va fi urmată este cernerea", a declarat vice-preşedintele GASC, Ahmed Youssef.

Petre Daea a afirmat că timpul a demonstrat că lucrurile sunt altfel decât primele informaţii. "Din momenul în care a apărut o asemenea informaţie, eu am spus-o foarte clar că nu este reală. În România nu cultivăm (...) ceea ce ar însemna drog pentru ei, cum, de altminteri, nu există în cultură macul sălbatic, pentru că nimeni nu a văzut anul acesta pe culturile de grâu o floare de mac, care se distingea foarte uşor, pentru că are culoarea aceea roşie, şi am spus-o din capul locului că nu este adevărat. (...). Iată că timpul ne-a demonstrat că lucrurile sunt altfel decât primele informaţii', a declarat ministrul Agriculturii. Petre Daea a opinat că, din nefericire, această problemă 'a afectat, pentru că a creat o anumită imagine".

[citeste si]

A adăugat că se bucură de apariţia informaţiei potrivit căreia s-a demonstrat că grâul provenit din România nu conţine seminţe de mac dăunătoare. "Spuneam, şi repet, România are grâu foarte bun, de bună calitate. Era păcat ca un prim exportator român să aibă un asemenea eşec. Mă bucur că lucrurile s-au lămurit", a conchis ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel