Cutremurele din Turcia îi vor costa pe asiguratori 2,4 miliarde de dolari

Cutremure în Turcia și Siria. Deși au trecut 10 zile de coșmar, încă sunt găsiți supraviețuitori. Cum s-au salvat doi frați cu pudră proteică, dizolvată în urină / Foto: Agerpres
Cutremure în Turcia și Siria. Deși au trecut 10 zile de coșmar, încă sunt găsiți supraviețuitori. Cum s-au salvat doi frați cu pudră proteică, dizolvată în urină / Foto: Agerpres

Pierderi de 20 de miliarde de dolari după cutremurele din Turcia.

Karen Clark & Company (KCC), o companie specializată în modelarea riscului de catastrofă, a anunţat joi că se aşteaptă ca pierderile suportate de asiguratori ca urmare a cutremurelor care au lovit Turcia săptămâna trecută să se ridice la 2,4 miliarde de dolari, transmite Agerpres.

Potrivit celor mai recente cifre ale autorităţilor, bilanţul celui mai grav cutremur din istoria modernă a Turciei a urcat la 36.187 de morţi. Pierderile totale provocate proprietăţilor de cutremurele cu magnitudinea de 7,8, respectiv 7,5, ar urma să se apropie de 20 de miliarde de dolari.

Cifrele avansate de KCC nu includ şi Siria, unde acelaşi dezastru a agravat o criză umanitară provocată de 12 ani de război. Conform estimărilor, cutremurele au distrus sau afectat în mod grav peste 41.000 de clădiri în zece din cele 81 de provincii din Turcia. Potrivit KCC, acesta este cel mai devastator cutremur care a lovit Turcia, după cel din 1939. Separat, banca americană JPMorgan a estimat joi costurile directe ale distrugerilor provocate infrastructurilor fizice din Turcia la 2,5% din Produsul Intern Brut sau 25 de miliarde de dolari. 

Arestări, după cutremurul devastator

Aproximativ 1,6 milioane de persoane se află în prezent în adăposturi de urgenţă în Turcia, iar alte 600.000 au părăsit regiunea sau au fost evacuate. Între timp, autorităţile turce au arestat mai multe persoane pentru presupusă responsabilitate pentru clădirile prăbuşite. De asemenea, cel puţin 20 de utilizatori de reţele sociale au fost arestaţi pentru postări "provocatoare", a indicat poliţia miercuri. Erdogan a criticat anumite postări de pe reţelele sociale, inclusiv referitoare la presupuse daune la barajele din regiune, pe care le-a descris drept o "calomnie" şi a promis acţiuni în justiţie în temeiul stării de urgenţă instituită în cele zece provincii afectate de cutremur.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel