Cutremur Turcia, Grecia. MAI, prima reacție

 Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, până la acest moment, nu au fost primite solicitări de asistenţă consulară din partea cetăţenilor români după cutremurul ce a avut loc vineri dimineaţă, în Republica Turcia, fiind resimţit şi în Republica Elenă. 

Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României la Izmir au întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la urmările cutremurelor, precum şi cu privire la existenţa unor persoane de cetăţenie română printre persoanele afectate, informează un comunicat al MAE transmis AGERPRES. 

Ambasada României la Atena şi Consulatul General al României la Izmir monitorizează situaţia, menţin legătura cu autorităţile locale, fiind pregătite să acorde asistenţă consulară, în caz de necesitate. 

Cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României la Atena - (0030) 2106728879 şi (0030) 2106744544 şi al Consulatului General al României la Izmir - (0090) 232 4650579, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call-Center în regim de permanenţă, arată MAE. 

Un cutremur cu magnitudinea de 6,7 a fost înregistrat în noaptea de joi spre vineri în apropiere de Bodrum, în sud-vestul Turciei, a anunţat Institutul geologic american (USGS). Seismul a făcut doi morţi în insula grecească Kos din Marea Egee. 

Cutremurul a fost puternic resimţit pe coastele din vestul Turciei şi în special în oraşul Bodrum, precum şi în insulele greceşti învecinate din Marea Egee, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel