Cutremur Italia: încă doi români morți. MAE, anunț oficial

Potrivit ultimelor informații, Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret că, în urma seismului din Italia survenit la data de 24 august 2016, au fost confirmate încă două decese ale unor cetăţeni români.

În prezent, numărul cetățenilor români decedați în urma tragicului eveniment se ridică la 8.

Având în vedere complexitatea acțiunilor necesare pentru gestionarea situației, din dispoziţia ministrului afacerilor externe, o echipă consulară mobilă din cadrul Unităţii de Reacţie Rapidă a MAE, pregătită să intervină încă de la debutul calamității, se va deplasa, în regim de urgenţă, la Roma, în cursul dimineţii de 27 august 2016, pentru a sprijini demersurile echipelor mobile ale Ambasadei României la Roma şi Consulatului General al României la Bologna, aflate deja la faţa locului.

În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români dați dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este în prezent de 19. Demersurile pentru identificarea acestora sunt în derulare, verificările efectuându-se în permanentă coordonare cu autoritățile italiene competente.

[citeste si]

De asemenea, reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi cei 5 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon: Ambasada României în Italia - (0039) 06 835 233 58 și (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al României la Bologna - (0039) 051 5872120 și (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel