Cutremur în Capitală: podul Basarab a căzut la primul test. O nouă verificare, în această săptămână

Primul test de încărcare a fost efectuat săptămâna trecută la podul hobanat al Pasajului Basarab,  în trei etape, rezultatele fiind trimise în Spania, la proiectantul structurii. Din surse apropiate Primăriei Generale, am aflat că acest test a ieșit prost, iar în zilele următoare vor fi efectuate noi măsurători, pentru a exclude orice posibilă eroare. Pe pod vor fi plasate camioane și tramvaie care să cumuleze sarcina totală, la o oră de vârf. Proiectantul spaniol a recomandat efectuarea de teste suplimentare, încă din data de 8 aprilie.

Inițial, s-a anunțat că în 72 de ore de la efectuarea testelor se va inaugura oficial Pasajul Basarab. Acest week-end urma să  fie cel în care se deschidea circulația pe pod. Ulterior, Primăria a anunțat noi amânări și a atras atenţia că orice comentariu, altul decât cel al proiectantului acestui obiectiv, este tendenţios şi nu are fundament real. ”Mai menţionăm că promovarea unor astfel de comentarii poate aduce grave prejudicii oraşului nostru", arată municipalitatea într-un comunicat de presă, pentru a pune punct zvonurilor privind rezultatele testelor. În cadrul acestora, a fost încărcat podul cu sarcini de circa 1500 tone, în situaţii diferite, şi s-au făcut măsurători privind deplasările în plan vertical şi orizontal ale structurii de rezistenţă.

Proiectantul podului este firma spaniolă FCC Construccion, care a alcătuit un consorțiu cu italienii de la Astaldi și a câștigat licitația organizată în timpul mandatului lui Adriean Videanu. Presa vremii deplângea faptul că banii bucureștenilor pleacă spre firme străine, Astaldi fiind prezentată ca o răsfățată a contractelor cu statul. Spaniolii nu realizaseră decât un proiect minor, în țară, pe șoseau Cluj-Livada. Pornit în timpul lui Traian Băsescu, proiectul Basarab a beneficiat de o creștere a bugetului, care a ajuns aproape dublu, la 160,7 milioane euro, dar a înregistrat și întârzieri de circa doi ani și jumătate în execuție.

Cine pierde dacă testele ies prost și a doua oară

Deși a sprijinit permanent proiectul, căutând surse de finanțare constantă și intervenind pentru depășirea obstacolelor birocratice, primarul Oprescu nu a fost implicat nici în deciziile legate de alegerea constructorului, nici în cele legate de extinderea proiectului, care a ajuns cel mai lat pod de profil din Europa. Totuși, dacă  nu se va circula pe pod, va fi afectat din punct de vedere al imaginii, ca reprezentant al primăriei.

De asemenea, are de pierdut și Traian Băsescu, cel care a susținut varianta unui pasaj, în 2001, spre deosebire de PSD, care, prin Miron Mitrea și ulterior Mircea Geoană, a propus mutarea gării principale la Basarab și eliberarea de terenuri pentru noi străzi și parcuri. Legalitatea soluției lui Băsescu a fost disputată în instanţe până în 2006. Fostul primar , Adriean Videanu, a recunoscut în presă că varianta pasajului a fost o greșeală, care strică arhitectura orașului și se justifica doar dacă trebuie trecut un râu și nu sunt alte soluții.

În cazul în care problemele tehnice nu vor fi rezolvate, pentru bucureșteni urmează alți ani de coșmar în trafic. Este posibil ca firma constructoare să dea vina pe întârzierea lucrărilor, din cauza lipsei de finanțare și a problemelor apărute la expropieri. Aceste întârzieri au făcut ca pilonii podului să stea o perioadă mult prea lungă neancorați, în acel interval având loc și două cutremure. Disputele între constructor și proiectant, cu expertizele și contraexpertizele aferente, vor amâna ani de zile o soluție, dacă nu există prevederi contractuale ferme. Până acum, firmele de construcții au câștigat acest gen de dispute, cel mai celebru caz fiind al companiei Bechtel.

Ca urmare a informaţiilor apărute astăzi pe site-ul dcnews.ro, conform cărora Pasajul Basarab “a căzut la primul test”, urmând ca în această săptămână să fie supus unor noi probe, Primăria Capitalei face urmatoarele precizari:

Testul de incarcare la sarcini reale de verificare a rezistentei si stabilitatii podului hobanat din cadrul Pasajului Basarab, desfasurat in perioada 30, 31 mai si 1 iunie a fost trecut cu succes, prima dovada fiind ca podul a suportat sarcinile maxime aplicate prin tramvaie si camioane printr-un comportament anticipat in simularile proiectantului(fara deformatii, tasari in fundatii etc).

Datele rezulatate din masuratorile efectuate in timpul probelor au fost trimise la proiectantul de specialitate care le va evalua si va transmite concluziile. Precizam ca, tinand cont de observatiile directe din timpul testelor, nu exista motive pentru a pune la indoiala confirmarea trecerii testelor.

Mai mult, concluziile primate de la proiectant vor fi o piesa principala in cadrul comisiei de receptie a lucrarii care se va desfasura saptamana viitoare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel