Custodele Coroanei Române, Margareta şi principele Radu, cetăţeni de onoare ai municipiului Iaşi

Andrei Itu / 30 noi 2019 / 22:28 Salveaza PDF Comentarii

Custodele Coroanei Române, Margareta, şi principele Radu au primit, sâmbătă seara, titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Iaşi, în cadrul unui eveniment organizat la Palatul Roznovanu.

În prezenţa a peste o sută de personalităţi culturale, artistice şi reprezentanţi ai mediului academic, primarul Mihai Chirica a înmânat distincţia de 'Cetăţean de Onoare al Municipiului' Custodelui Coroanei, Margareta, şi principelui Radu, la eveniment fiind prezentă şi principesa Sofia. 'Este o mare onoare şi e dificil de exprimat cum mă simt acum, cum ne simţim. Mulţumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru care ne face mândri. Este o mare onoare şi mă simt încă şi mai mult înrădăcinată în această ţară acum. În plus, faptul că m-am măritat cu un ieşean este încă un motiv. Iaşiul a fost mereu, şi a vorbit şi regele Mihai cu mine despre acest oraş, un oraş special care este în inima noastră. Vă mulţumim încă o dată!', a spus Custodele Coroanei Române, Margareta.

Povestea monarhiei românești, 'un uimitor succes'

 

Primarul Mihai Chirica a spus, în timpul discursului său, că 'povestea monarhiei româneşti, deşi dureros de scurtă, a fost una de un uimitor succes'. 'Pe parcursul a mai puţin de o sută de ani, România s-a transformat dintr-o ţară orientală într-un stat european modern, mândru şi civilizat. Din păcate, din decembrie 1947 şi până în decembrie 1989, au urmat 42 de ani de demagogie şi impostură, de crime împotriva umanităţii şi de încercări disperate şi repetate din partea autorităţilor comuniste de a şterge memoria poporului. Dar nu au reuşit.'

'Începând cu 1990, milioane de români au văzut în Familia Regală o şansă pentru salvarea României. Văzând figura regelui Mihai, foarte mulţi dintre noi am înţeles atunci că nobleţea, în jurul căreia regăsim mereu cultura, onoarea şi patria, reprezintă un monument al virtuţii, atât de necesar poporului nostru. Cu toate obstacolele ridicate de puterea instalată, prin minciună şi manipulare, în 1990, Familia Regală a revenit încetul cu încetul în mijlocul românilor, ocupând locul pe care îl merită în inima acestui popor. Cu atât mai mult mă bucur de faptul că Iaşiul a rămas una dintre destinaţiile preferate, unul dintre locurile de suflet ale Familiei Regale. Dulcele Târg al Ieşilor a fost admirat de regele Carol I, a fost apărat de regele Ferdinand, a fost iubit de regele Carol al II-lea şi a fost respectat de regele Mihai', a spus Mihai Chirica.

Iași, oraș regal

 

Edilul a ţinut totodată să menţioneze că această relaţie privilegiată continuă. 'Între oraşul nostru şi Majestatea Sa Margareta, precum şi principele Radu, există o prietenie sinceră şi adevărată. Aşa cum regele Ferdinand şi regina Maria au înfăptuit Marea Românie, Majestatea Sa Margareta şi principele Radu au oferit Iaşiului un blazon, dar şi un motiv de mândrie şi bucurie, fiindcă toate sacrificiile făcute de oraşul nostru de-a lungul istoriei au fost pe deplin recunoscute: Iaşiul a devenit oraş regal. În mod evident, dată fiind şi tradiţia monarhiei, dar şi originea ieşeană a principelui Radu, oraşul nostru, având vocaţia sacrificiului, unităţii şi solidarităţii, beneficiază astăzi, mai mult ca oricând, de protecţia Familiei Regale.'

'Majestatea Sa Margareta şi principele Radu, întreaga Casă Regală, au susţinut în mod consecvent proiecte academice, culturale şi sociale iniţiate şi desfăşurate la Iaşi. Acum, la ceas de mare bucurie, suntem fericiţi că avem prilejul să o omagiem pe Majestatea Sa Margareta şi întreaga Familie Regală, să o cinstim cum se cuvine, să-i adresăm adânca noastră preţuire şi să-i mulţumim pentru tot ceea ce a oferit şi va oferi României de-a lungul vieţii, punând mai presus de orice misiunea sa regală şi statală. Să mulţumim pentru tot ce a făcut pentru oraşul nostru - inclusiv prin oferirea augustului titlu de Oraş Regal şi prin promovarea comunităţii noastre în trecut şi pentru totdeauna de acum încolo', a mai spus primarul Mihai Chirica.

El a spus totodată, că, începând cu data de 30 noiembrie, trei locuri publice din Iaşi vor purta numele reprezentative ale Casei Regale române: Splai Bahlui Mal Drept se va numi bulevardul Regele Mihai I al României, Splai Bahlui Mal Stâng va fi bulevardul Regele Ferdinand I al României, iar Parcul din Podu Roş va fi cunoscut drept Parcul Regina Maria a României, conform Agerpres.

Te-ar putea interesa







Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.26