Curtea de Apel, decizie pentru Magdalena Şerban

Magdalena Şerban, femeia acuzată că a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor, rămâne în arest preventiv, a decis miercuri Curtea de Apel Bucureşti.

Judecătorii i-au respins acesteia contestaţia şi au menţinut decizia Tribunalului Bucureşti de arestare preventivă. Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, ea fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, pe 12 decembrie, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul.

[citeste si]

Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic. Magdalena Şerban va fi supusă unei expertize psihiatrice, ea fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel