Israelienii Weiner Ron şi Geclowicz David, inculpaţi în dosarul de hărţuire a procurorului-şef al DNA, rămân în arest pentru încă 30 de zile, a decis definitiv, marţi, Curtea de Apel Bucureşti.
Judecătorii de la Curtea de Apel a respins contestaţiile celor doi israelieni şi a păstrat decizia dată de Tribunalul Bucureşti în data de 18 aprilie, prin care le-au fost prelungite cu 30 de zile mandatele de arestare preventivă. Weiner Ron şi Geclowicz David se află în arest preventiv din data de 3 aprilie.
Potrivit DIICOT, Weiner Ron este acuzat de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrităţii datelor informatice, în formă continuată, operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Geclowicz David este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la transfer neautorizat de date informatice, complicitate la alterarea integrităţii datelor informatice şi complicitate la operaţiuni ilegale cu dispozitive şi programe informatice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu