Cunoscutul jurnalist Radu Cosașu a murit

Radu Cosaşu, decanul presei sportive româneşti, a încetat din viaţă la 92 de ani, la Spitalul "Elias" din Bucureşti, a anunţat duminică Asociaţia Presei Sportive din România într-un comunicat.

Radu Cosaşu s-a născut la data de 29 octombrie 1930, la Bacău, într-o familie din mica burghezie evreiască, fiul lui Isac Rohrlich, contabil, şi al Melaniei (născută Wassermann), potrivit Agerpres.

După ce a absolvit liceul la Bucureşti (1940-1948), a urmat un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949), de unde a fost recrutat pentru Şcoala de Literatură şi Critică Literară "Mihai Eminescu" (1952-1953).

A început ca reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde a şi debutat în 1948, a continuat ca redactor la Scânteia tineretului (1949), a lucrat ca frezor la Uzinele Timpuri Noi (1950), a revenit ca redactor la Scânteia tineretului (1953-1956), de unde a fost concediat, după ce a lansat teoria "adevărului integral" la Congresul Tinerilor Scriitori (1956) (susţinând că literatura trebuie să înfăţişeze "adevărul integral" şi nu unul selectat tendenţios, după o logică propagandistică), rămânând fără loc de muncă mai bine de un deceniu. A colaborat la diverse reviste şi a publicat numeroase volume de nuvele sau romane, se arată în comunicat.

După 1989 a fondat alături de Andrei Pleşu, Tita Chiper şi Zigu Ornea revista de Dilema (astăzi, Dilema veche) şi a colaborat la diverse alte publicaţii.

De-a lungul vremii a publicat peste 20 de volume. A scris povestiri cu un marcant caracter autobiografic, literatura sa având un filon eseistic foarte pronunţat.

A deţinut rubrici la ziarul Sportul şi revistele Cinema şi România literară, a fost redactor-şef la Fotbal Plus, redactor al revistei Dilema veche şi colaborator permanent al Gazetei Sporturilor.

Radu Cosaşu a fost distins cu Premiul "Ion Creangă" al Academiei Române (1975), cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1971, 1989), cu Premiul Naţional pentru Literatură (2007), cu Premiul de Excelenţă în cadrul Galei "Ioan Chirilă" (2010).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel