Cum se apără Patriarhia Română de acuzațiile care i se aduc

Biroul de presă al Patriarhiei Române precizează că nicio familie a persoanelor decedate nu a solicitat slujbă de pomenire în faţa clubului Colectiv în cele trei zile de la tragedie.

'Nicio familie a persoanelor decedate nu a solicitat o slujbă de pomenire în faţa clubului Colectiv în cele trei zile de la tragedie. În schimb, familiile acestora au solicitat oficierea de slujbe de pomenire ale decedaţilor la biserica Sfântul Nicolae - Broşteni (situată la 100 metri de club), precum şi la alte biserici din Bucureşti unde sunt depuşi decedaţi (bisericile Vatra Luminoasă, Iancu Nou Bălăneanu, Delea Veche, etc.). Astfel, o slujbă de pomenire a celor trecuţi la Domnul în urma incendiului de la clubul Colectiv are loc la biserica Sfântul Nicolae - Broşteni şi în această seară de luni, de la ora 18,00', precizează Patriarhia Română, printr-un comunicat transmis luni și citat de Agerpres.

Precizările Patriarhiei Române vin în contextul discuţiilor din spaţiul public referitoare la o slujbă de pomenire la clubul Colectiv din Bucureşti pentru victimele incendiului din seara zilei de 30 octombrie. Sursa citată menţionează că 'în spitalele din Bucureşti, preoţii de caritate din Capitală se roagă pentru toţi pacienţii în capele, iar, la solicitarea rudelor pacienţilor, asigură acestora asistenţă religioasă şi consiliere spirituală personală (în unele cazuri a fost refuzată prezenţa preotului lângă pacient)', 'Biserica respectând astfel convingerea religioasă a fiecărei familii îndoliate sau îndurerate'.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel