EXCLUSIV  Cum să ne îngrijim pielea pe parcursul verii!

Dana Popa / 23 iul 2018 / 13:59 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

Temperaturile ridicate și expunerea la radiațiile solare pot avea efecte nefavorabile, uneori iremediabile, asupra pielii. Expunerea la soare și la variații de temperatură este responsabilă de apariția în timp a uscăciunii cutanate, a ridurilor fine și profunde, a petelor, a vaselor sparte, de scăderea elasticității și transparenței pielii.

În funcție de tipul de ten, de moștenirea genetică și de gradul expunerii la soare, modificările cutanate pot fi mai mult sau mai puțin importante. În sezonul cald trebuie să acordăm o mai mare grijă modului în care ne îngrijim pielea și să alegem produse adecvate acestei perioade. Câteva sfaturi despre cum să ne îngrijim pielea pe parcursul verii ni le-a oferit Dr. Iuliana Lupu, medic primar dermatolog la Clinica Medicum.

1. Evită pe cât posibil expunerea la soare

În această perioadă trebuie să încercam să reducem cât mai mult timpul în care pielea noastră este expusă în mod direct la soare, mai ales în intervalul 10-16 (când intensitatea radiațiilor ultraviolete este maximă). Trebuie să căutăm umbra, să purtăm pălării cu boruri largi și haine din materiale naturale cu țesătură densă, în culori închise. Nu vom uita nici de ochelarii de soare cu protecție UV, pentru a evita apariția arsurilor corneene și apariția în timp a cataractei. Ochelarii de soare reduc încruntarea și contracția mușchilor orbiculari, și implicit apariția/agravarea ridurilor dintre sprâncene și din jurul ochilor.

(oar_w460)

2. Folosește creme de fotoprotectie SPF  de 30 sau mai mare, cu spectru larg (ce ne protejează atât de radiațiile UVB cât și  UVA), rezistente la apă și la transpirație pe toate zonele expuse la soare. 

Crema trebuie aplicată cu 30 min înainte de expunerea la soare într-o cantitate suficientă (aproximativ 5ml pentru față și decolteu, și 5mL pemtru brațe și mâini) și apoi la fiecare 2 ore. Avem nevoie de cremă de fotoprotecție chiar dacă afară este înorat sau dacă suntem în mașină sau la birou (radiațiile ultraviolete penetrează și stratul de nori și geamurile).  Persoanele care evită să folosească aceste creme datorită texturii lor lipicioasă pot apela la loțiuni, geluri sau sprayuri cu același factor de fotoprotecție, cu mențiunea că trebuie să le aplice în dublu strat. Spray-urile de fotoprotecție pe bază de etanol au avantajul că pot fi aplicate și peste machiaj, în zonele cu păr sau pe chelie.

Nici buzele nu trebuiesc neglijate. Avem nevoie de un balsam de buze cu SPF 50+ cu aplicare frecventă, pentru a preveni uscarea și reducerea de volum a buzelor, precum și apariția în timp a  unor leziuni precanceroase/canceroase.

3. Curăță pielea cu produse adecvate tipului de ten

Cremele de fotoprotecție pot agrava sau induce acneea, ele trebuind să fie foarte bine îndepărte la sfârșitul zilei. Pielea trebuie demachiată dimineața și seara cu loțiuni micelare pentru piele sensibilă, și mai apoi spălată cu un gel de curățare adecvate  tipului de ten.

4. Hidratează tenul cu loțiuni/ geluri pe bază de acid hialuronic. Trebuiesc evitate produsele grase sau comedogenice. 

5. Efectele fotoîmbătrânirii pot fi reduse prin utilizarea topică de antioxidanți, vitamine, retinoizi, hidroxiacizi și derivate de plante.

Pe parcursul  verii se pot utiliza produse pe bază de niacimamidă (vitamină B3 ce reduce deshidratarea cutanată și crește producția de collagen), vitamina C și Coenzima Q10 pentru a scădea  stresul oxidativ indus de UVA,  sau vitamina E pentru a reduce eritemul solar. 

Produsele pe bază de retinol și retinaldehidă deși au un rol esențial în prevenirea și tratarea îmbătrânirii cutanate prin stimularea producției de collagen, trebuiesc evitate pe parcursul verii, având efect fotosensibilizant. Alfa-hidroxi acizii (acidul glycolic; acidul lactic) și beta-hidroxi acizii (acidul salicilic) îmbunătățesc hidratarea și exfoliază stratul superficial al pielii, dar o vor face mai susceptibilă la radiațiile solare, nefiind recomandată în sezonul cald.

Preparatele ce conțin extracte de plante (ceai verde, soia, struguri, cafea, ginkgo biloba sau ginsend) se presupune a avea proprietăți anti-oxidante, inflamatorii și de stimulare a producției de colagen. 

 6. Dieta este extrem de importantă

Trebuie să bem multă apă, să avem un aport adecvat de fructe și legume, să evităm consumul în cantități crescute a zahărului, grăsimilor sau a cărnii roșii.

Suplimentele nutritive ce conțin antioxidanți și betacaroten pot îmbunătăți apărarea pieli și pot fi folosite în perioada iunie-august.

 7. Folosește un machiaj ușor, fără fonduri de ten ocluzive; o cremă de fotoprotecție colorată poate avea același efect fără a astupa porii sau cauza leziuni acneiforme.

 8. Aplicarea unor produse reci, cum ar fi castravetele sau iaurtul, scad temperatura pielii și îmbunătățesc hidratarea. Lămâia nu poate fi aplicată pe piele vară, având un efect fotosensibilizant.

(oar_w460)

9. Apelează cu încredere la medicul dermatolog. Administrarea intradermică de acid hialuronic, vitamine și acid hialuronic cresc hidratarea și elasticitatea pielii, stimulează producția de collagen și ne permit să trecem prin vară neatinse de efectele adverse ale soarelui.

Reducerea contracțiilor mușchilor peri-oculari și intersprancenosi, atât de solicitați în sezonul însorit, prin injecții cu toxină botulinică sunt necesare încă de la primele semne de apariție a ridurilor, evită adâncirea lor.

  



Te-ar putea interesa








Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?


Copyright 2018 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.24