Cum să alegi grădinița pentru copii? Criterii esențiale pe care părinții să le aibă în vedere

Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Dacă ești părinte și ești în căutarea unei grădinițe pentru copil, atunci iată câteva sfaturi din partea unui psiholog. 

Grădiniţele cu programe interactive dezvoltă copiii eficient. Părinţii se ghidează după locaţie sau program atunci când aleg grădiniţa pentru copil. „Grădiniţele trebuie să corespundă cu criteriile părinţilor”, spune Luiza Drian, psiholog, scrie Mediafax. 

Sunt criterii importante după care să se ghideze părinţii înainte de a-şi înscrie copilul la grădiniţă.

Consultanță pentru alegerea programului



Mădălina Ionel, educatoare la o grădiniţă privată din Iaşi, oferă sfaturi părinţilor pentru alegerea programului şi organizează activităţi interactive pentru cei mici. Printre ele se numără vizitarea muzeelor, a laboratoarelor de cofetărie sau chiar a sălilor de fitness.

„Dacă avem de exemplu într-o săptămână tema meseriilor, nu ne limităm la a învăţa despre meserii din nişte imagini. Am invitat la noi în grădiniţă poliţişti, doctori. Cred că lucrul acesta ne diferenţiază. Încercăm să facem cât mai multe activităţi practice”, a spus Mădălina Ionel, educatoare.

Locație sau activități?

Mihaela Anghel este părinte. Ea spune că atunci când a ales grădiniţa pentru copil s-a bazat mai mult pe locaţie decât pe activităţi.

„Am optat pentru o grădiniţă să fie cât mai aproape de casă, pentru a nu fi greu, să nu ne trezim cu mult timp înainte, după care a primat curăţenia”, a spus Mihaela Anghel.

Specialiştii susţin că părinţii ar trebui să parcurgă un proces prin care să aleagă la ce grădiniţă să meargă cei mici.

Primul pas



Cum ar trebui să se desfăşoare primul pas, cel mai important, explică Luiza Drian, psiholog clinician.

„Împreună cu partenerul nostru să ne aşezăm şi să facem o listă a nevoilor şi a priorităţilor familei noastre şi abia după ce acestea ne sunt foarte clare să începem să căutăm instituţii care să corespundă cu criteriile la care noi ne raportăm”, a afirmat Luiza Drian, psiholog clinician.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel