Cum își conducea Bădălău afacerea cu carne

Niculae Badalau
Niculae Badalau
Niculae Bădălău este pus sub acuzare în dosarul fraudei de 50 de milioane de euro cu mâncarea românilor. El făcea parte dintr-o grupare coordonată de un om de afaceri străin. Parlamentarul PSD este acuzat că proteja gruparea. 
 
Invitat marți la emisiunea "Ediție de seară" de la România TV, Nicolae Bădălău a declarat că deși restaurantul este al familiei sale, el nu se ocupă de aprovizionarea lui și nu știe de unde se face aprovizionarea.
Restaurantul familiei se aprovizionează... de unde?
În dosar apare că senatorul PSD a primit carne de pui pentru favorurile făcute, însă Bădălău a declarat: "Cei de la restaurant spun că le-au plătit". Când a fost întrebat dacă este dispus că arate factura la televiziune, Bădălău a răspuns: "E ultima emisiune la care mai intervin, dar gândiţi-vă bine care e rolul unui senator într-un judeţ, să rezolve problemele cât mai repede, să ajute oamenii. Discutăm despre o firmă, nu despre mine". Discuția este despre cum ar fi luat mită Bădălău de la o firmă pe care ar fi protejat-o. Mita era primită de către o societate care-i aproviziona restaurantul.
200 de bucăţi de pui
Bădălău declară: "Chiar credeţi că aia era mita sau numele meu legat de 50 de milioane şi discutăm despre pui? Nu ştiu, iertaţi-mă. Numele meu e legat de un grup infracţional, în care spun că am traficat influenţă...drept urmare, am primit mită 200 de bucăţi de pui...şi nu eu le-am primit, au fost duse la o societate comercială şi ei trebuie să spună ce au făcut, nu Bădălău".
Societatea necunoscută
Niculae Bădălău a mai declarat că "s-a discutat de această societate că livrează catering la grădiniţe. Doar în Bolintin a câştigat o licitaţie şi face catering pentru 15-20 de copii. Valoarea nu e mai mare de 6-7 milioane de lei pe lună, au zis că au venit şi au participat la asta, e singura bucătărie autorizată".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel